Jurnal de Navetist: Chiriaş în Italia

În viaţa oricărui „căpşunar” sau navetist (cum ne place nouă să ne numim), există un moment esenţial, şi anume acela al căutării unui apartament cu chirie. Dacă ai intenţia să vii în Italia fără bani, fără un loc de muncă, înarmat cu o valiză şi cu dorinţa de a-ţi construi un rost, renunţă la acest vis pentru că este aproape imposibil de realizat.

Căutarea unui acoperiş deasupra capului e ca un ritual de iniţiere în noua viaţă, este proba de foc prin care trebuie să treci pentru ca să te trezeşti la realitate. Să presupunem că nu cunoşti pe nimeni care să te găzduiască timp de câteva luni. Mergi la o agenţie şi ceri să vezi câteva apartamente. Fătuca agent imobiliar, cu fiţe şi cu faţa tâmbă, îţi va cere un act de identitate, după care, văzând că eşti român, îşi va lua aerul de superioritate de rasă. Te va întreba unde lucrezi, de cât timp, cu ce fel de contract, îţi va cere ultimul fluturaş, declaraţia de venituri, te va măsura din cap până în picioare şi, dacă eventual vei trece cu brio proba, te va invita să vezi câteva locuinţe.

Casele vizitate sunt de cele mai multe ori cocioabe cu mobilier vechi, igrasie, improvizaţii de tot felul, pe care agenta ţi le prezintă ca pe adevărate castele. Nu trebuie să te mulţumeşti şi să faci compromisuri pe banii tăi, trebuie să fii exigent şi să pretinzi un confort minim în schimbul sumei pe care o vei plăti drept chirie. Dacă nu cunoşti bine oraşul, cere-i unui prieten să te însoţească în acest periplu pentru că este posibil ca apartamentul propus să fie situat într-o zonă populată de travestiţi şi prostituate şi să nu poţi circula în siguranţă după lăsarea întunericului.

Ai găsit în sfârşit un apartament, cască bine ochii pentru că la semnarea contractului ai tendinţa sa fii euforic, generos şi indulgent. Dacă ai trecut cu vederea faptul că instalaţia de scurgere este defectă, că pereţii sunt afumaţi şi scaunele rupte, ţine cont că peste doi, cinci sau zece ani proprietarul îţi va cere să îi predai o instalaţie sanitară perfect funcţională, pereţi albi ca laptele şi o mobilă impecabilă. Plăteşti agentei comisionul (chiria pe o lună, pe care o va primi şi de la proprietar), achiţi proprietarului două chirii cu titlu de garanţie şi chiria pe luna care urmează. În Nordul Italiei chiria în oraşele mari este în jur de 450-500 Euro/lună pentru o garsonieră, 550-600 Euro pentru un apartament cu două camere şi între 650 şi 1000 de Euro pentru unul cu trei camere. Ai făcut socoteala? La toate astea se adaugă taxele de înregistrare la fisc, taxele de conectare la utilităţi şi alte mărunţişuri. Ziceai că ai venit în Italia ca să te căpătuieşti?

Trece timpul, ai un loc de muncă la care trudeşti de dimineaţă până noapte, îţi plăteşti dările şi chiria, eşti punctual. La un moment simţi nevoia de schimbare în viaţa ta: vrei un apartament mai mare, mai aproape de locul de muncă sau pur şi simplu unul în care să ai o factură la lumină şi gaz cât de cât acceptabilă. Cu şase luni înainte de data la care vrei să faci pasul cel mare trimiţi proprietarului o scrisoare recomandată prin care îţi anunţi intenţia de a te muta. Bătrânica simpatică interesată să viziteze România se transformă brusc în vrăjitoarea cea rea şi începe să tune şi să fulgere de ciudă că şi-a pierdut muşteriul. Sosteşte şi momentul despărţirii. Aceeaşi bătrânică atinsă de Alzheimer care a uitat să îţi schimbe tâmplăria prin care sufla vântul, care nu a mişcat un pai în casă ori de câte ori i-ai cerut, ţi se proţăpeşte în casă şi cu o memorie de invidiat face inventarul tuturor obiectelor, până la ultimul cui. Îţi va pune în cârcă taxe de plătit la fisc pentru rezilierea anticipată a contractului (declaraţii pe care de fapt ea trebuie să le dea) şi va inventa totul felul de motive pentru a nu îţi restitui garanţia integral.

Într-un final, cu nervii la pământ, închei această aventură şi o iei de la capăt.

Între timp, din apartamentul tău din România chiriaşii au fugit în plină noapte, ţi-au lăsat o gaură la întreţinere pe câteva luni, nu ţi-au plătit chiria şi nici garanţie nu ai de unde să le opreşti. Te bucuri totuşi că nu ţi-au furat canapeaua şi uşile (chiar daca au plecat cu televizorul şi au stricat maşina de spălat) şi te gândeşti că toate ţi se întâmplă numai ţie.