Am urmărit ca mai
tot românul operaţiunile de salvare a celor care au scăpat teferi din
accidentul aviatic din Apuseni.
Să vedem împreună firul
evenimentelor: cade avionul, un supravieţuitor sună un prieten, acesta sună
un alt prieten şi, în acest fel, se pun în mişcare autorităţile statului.
De ce trebuia ca un supravieţuitor să alerteze autorităţile şi să dea informaţii despre locaţie şi
nu autorităţile aeriene să fie cele care să anunţe dispariţia avionului? Este o întrebare al
cărui răspuns o să-l aflu probabil tot de la un pasionat (eventual de pe un blog)
şi nicidecum de la o instituţie a statului sau de la o televiziune de ştiri.
Imediat pe sticlă
apar opinioniştii care încep tot felul de dezbateri (mai mult sau mai puţin pertinente), crainicele exaltate care atacă la baionetă purtătorii de cuvânt ai unor instituţii şi nelipsiţii politicieni care, adulmecând cotele de audienţă ridicate, vor să tragă foloase de pe urma evenimentului. Aberaţii de tot felul încep să fie emise de oameni care vor să creadă că sunt vectori de imagine şi le ştiu pe toate:
„elicoptere care zboară noaptea şi pe ceaţă, militari coborâţi în rapel din
elicopter printre brazi, pături aruncate din avion, sateliţi de detecţie, NATO,
UE”. Iar din imagini ce vedem: un pompier, mult prea gras ca să poată să se urce pe munte, se agită, „coordonează” şi dă declaraţii, un „laptop
miraculos” care are niscaiva „hărţi de pe net", un GPS jucărie şi nişte
pliante de promovare a Munţilor Apuseni în care se pare că se află singura
hartă a zonei. Este clar că cei de la „situaţii de urgenţă” sunt depăşiţi de
eveniment, este şi normal, din cauza zonei muntoase care lasă loc de acţiune
localnicilor şi hobby-ştilor. Primii care par a acţiona profesionist sunt
salvamontiştii, apar apoi nişte băieţi de la un club de off road care ajung cel
mai aproape de epavă. Ca situaţia să nu fie într-adevăr jenantă pentru
instituţiile statului, apar în final medicii de la SMURD care acordă asistenţă
de specialitate la locul incidentului. Dacă pe lângă cei de la salvamont şi cei
de la off road mai apăreau şi nişte medici dintr-un ONG chiar mi-aş fi dorit
ca statul să fie condus de hobby-şti.
S-a vorbit mult
despre câţi kilometri sunt până la epavă, câţi kilometri sunt până în sat, dacă
nu cumva există un drum mai scurt cu câţiva kilometri pe altă direcţie. Singurii care se exprimau corect erau tot salvamontiştii,
cei de la off road şi sătenii, care măsurau distanţa în ore! Nu am auzit
niciun reporter, politician sau om plătit de la stat să aibă măcar habar că la
munte între două cabane nu întrebi câţi km sunt ci câte ore mai ai de mers.
Mi-am dorit din
suflet ca, până la finalul acţiunii, cei care sunt plătiţi să ne ajute în astfel
de situaţii să acţioneze profesionist însă puţin mai lipsea ca un radio pirat să
anunţe ştirea, nişte copii de la cercul de radioamatori de la palatul copiilor
să afle poziţia exactă, primele fotografii de la locul accidentului să apară pe
un blog de fotografie, bloggeri din turism să ofere o hartă a zonei şi un
pasionat de aviaţie să ne dea informaţii corecte despre faptul că nu a fost o aterizare forţată ci una
cauzată de acroşajul unor copaci.
Revenind la
televiziunile de ştiri, acestea au ales să ameţească telespectatorii prezentând
aspecte de la evenimentele aflate în
desfăşurare, încercând să-şi continuie emisiunea planificată şi smulgând două, trei comentarii de la
invitaţii aflaţi în studiouri cu altă treabă.
În final, mărturisesc că îmi
doresc să văd în cât mai multe domenii aşa zişi "hobby-şti", oameni pasionaţi zi şi noapte de ceea ce fac, care să lucreze pentru România şi în interesul românilor iar „experţii”
care habar nu au de ce se află într-un scaun cald şi bine plătit la stat, să
lase locul celor care sunt permanent conectaţi la ceea ce se întâmplă în lume şi în universul hobby- ului lor.
Labels: evenimente, gânduri
