Jurnal de Navetist: Experienţa de mămică a unui tătic

Ca bărbat ai mereu impresia că eşti în stare să conduci orice, însă nu mulţi v-aţi testat capacitatea de a conduce primii paşi în viaţa propriului copil, aşa cum a făcut-o mămica copilului vostru. Pare la fel de simplu ca atunci când te uiţi la televizor şi vezi cum un ameţit de fotbalist îşi pierde suflul în momentul şutului sau cum un săritor calcă pragul …eşti convins că ai putea face mult mai mult decât profesionistul respectiv. Cam la fel îţi priveşti şi nevasta când se plânge că o doare spatele, când doreşte să stea 5 minute singură sau când te roagă să stai jumătate de oră cu copilul, ca să poată să se spele pe cap. Te întrebi în sinea ta de bărbat atotştiutor: "ce poate să fie aşa de greu să stai acasă cu un copil de 10 luni, drăgălaş foc, care mai şi doarme câteva ore la prânz….. te trezeşti, îl îmbraci, îl laşi să se joace în timp ce tu stai pe facebook cu alte mămici la fel de relaxate. Ce mare lucru e să faci o supiţă, unde mai pui că te relaxezi şi vreo 2 ore în parc …." Deci, ce poate să fie aşa de greu? La fel eram şi eu când stăteam în dreapta şoferului, dar să vedem cum este la volan.

Te trezeşti….BA NU….te trezeşte, asta daca nu a făcut-o de vreo 3 ori pe noapte ca să-i dai biberonul, tu dărâmat, el plin de viaţă. Bineînţeles că nu vrea să mai trândăvească 5 minute în pat lângă tine şi că este dornic să-ţi arate frumoasele jucării pe care chiar tu i le-ai cumpărat. Dacă tot te-ai trezit, hai să-ţi laşi iubita să mai doarmă, şi cu copilul în braţe, să-i faci şi cafeaua, că nu-i aşa, o iubeşti şi ea o să aibă o zi plină de deadline-uri în timp ce tu o să te plimbi relaxat cu copilul în parc. Nu trece mult şi copilaşul începe să bâzâie, semn că-i este foame….e simpu..un măr cu biscuiţi…dar el deja plânge şi nu mai are răbdare…şi unde oare am pus merele? La naiba, sunt pe balcon şi sunt reci...şi el plânge…în fine, trecem peste amănunte, lăsăm deoparte faptul că jumătate din castron a vărsat pe covor în timp ce tu erai încântat că ai reuşit să-i bagi în gură linguriţa numărul 3. Gata cu masa de dimineaţă, gata cu sucul de fructe…gata gata…vrea afară…..Să-l duci în cărucior…nu … o să fie greu de trecut printre maşinile parcate aiurea, în braţe o să-ţi rupă spatele, în marsupiu cred ca e mai bine ….deci la îmbrăcare…schimbăm pamperşii, îl îmbrăcăm mai gros că afară bate vântul şi ….à-propos, nici pe la baie nu ai apucat să treci, nici pe faţă nu te-ai spălat şi eşti încă în pijamale….dar ce mai contează?

Ieşi într-un final pe uşă, el agitat pentru că a trebuit să te aştepte 20 de secunde în care tu te-ai îmbrăcat, tu plin de speranţă că o să adoarmă în parc şi o să poţi să te gândeşti jumătate de oră la ale tale. Aşa e, cum dă cu nasul de aer a adormit, iar cele 10 minute trec instantaneu. Te aşezi uşor pe o bancă ….da, aţi ghicit…el se trezeşte, voios, plin de viaţă, dornic să exploreze…o comoară de copil, păcat că încă nu merge singur. Dar ce contează, tati este lângă el să-l plimbe, să adune pietricele, să se joace cu castane…..vrea apă, vrea papă, vrea pipi, vrea jucăria lui Matei, Matei nu vrea să lase jucăria din mână, mămicile-ţi dau sfaturi, bunicile se bagă în seamă…au trecut deja două ore… repede acasă că se întoarce de la şcoală frăţiorul cel mare J; de el ai şi uitat însă şi el are nevoie de tine şi cu siguranţă îi este foame. Dezbraci copilul şi-l aşezi în pătuţ, în speranţa că o să aţipească preţ de jumătate de oră. Dar nu, are chef de joacă, se ridică în picioare la marginea pătuţului, trage de o carte şi dărâmă tot ce era pe noptieră…..cioburi, stres, agitaţie, bine măcar că ai pus supa la fiert…ce bucurie măruntă pentru un bărbat….şi este abia ora 11….