Exasperaţi să tot asiste la fărădelegile gastronomice săvârşite în lume în numele bucătăriei italiene, cei de la Accademia Barilla au decis să scrie un decalog cu greşelile cele mai frecvente pe care le fac străinii atunci când e vorba de mâncare italiană. Lista a fost preluată şi dezbătută intens, de presa din întreaga lume.
Cred totuşi că autorii decalogului nu au fost în România, pentru a vedea cât de inventivi suntem noi în combinaţii culinare mediteraneene. Dar hai să parcurgem împreună lista pentru a ne convinge:
1). E strict "interzis" să bei cappuccino în timp ce iei masa sau, în orice caz, într-un moment al zilei altul decât micul dejun. Un italian adevărat bea cappuccino doar dimineaţa, când mănâncă o brioche. După masa de prânz sau între mese se bea o cafea scurtă (caffè espresso sau cel mult cu puţin lapte, adică macchiato). Consider că autorii decalogului nu au auzit de variantele noastre de cappuccino: cappuccino instant, la pliculeţ, sau cappuccino cu frişcă, în loc de spumă.
2). Risotto (orez) şi pasta nu sunt considerate garnituri. Vă simţiţi cu musca pe căciulă? Orezul şi pastele sunt feluri de mâncare separate, nu se adaugă pe lângă carne, chiftele cu sos sau tocăniţe. Să nu cumva să vă treacă prin minte să oferiţi unui italian un pilaf cleios, răsfiert, pentru că nu îl va mânca. Aceeaşi atenţie trebuie să o aveţi când gătiţi pastele: nu le fierbeţi în neştire, nu folosiţi paste de la noi făcute din grâu comun, căutaţi paste din grâu dur.
Şi, dacă vreţi să lăsaţi "cu gura căscată" un italian, spuneţi-i că aţi făcut paste la cuptor, cu ou, brânză, unt şi zahăr. Depăşeşte puterea sa de imaginaţie şi veţi reuşi cu siguranţă să îl surprindeţi.
3). Nu puneţi ulei în apa în care fierbeţi pastele.
4). Nu puneţi ketchup peste paste, pentru că gestul vostru va fi luat drept o "crimă culinară". Şi dacă tot am deschis subiectul, aş adăuga că nici peste pizza nu trebuie adăugat ketchup, cum vedem în toate pizzeriile de la noi.
5). Nu există felul de mâncare spaghetti alla bolognese! În Bologna nimeni nu găteşte aşa ceva, reţeta originală prevede folosirea obligatorie a tăiţeilor ca bază la care se adaugă condimentul, adică sosul alla bolognese.
6). Pastele cu pui nu există în Italia. Dacă pentru americani acest fel de mâncare sună foarte italieneşte, în Italia este necunoscut.
7). Salata "Caesar" în Italia este necunoscută, deşi a fost inventată de un italian.
8). În restaurantele din Italia nu se foloseşte faţa de masă cu pătrăţele roşii şi albe, acest stereotip s-a perpetuat în imaginarul colectiv ca fiind o caracteristică a localurilor italieneşti, fapt ce nu corespunde cu realitatea.
9). Felul de mâncare cel mai cunoscut în Statele Unite, fettuccine Alfredo, a fost inventat de Alfredo di Lelio, dar în Italia nimeni nu ştie nici cum arată, cum se gătesc sau cât sunt de bune. Dealtfel, mulţi turişti americani în vizită aici sunt dezamăgiţi să nu găsească fettuccine Alfredo în meniurile cu specific tradiţional.
10). Spaghetti cu chiftele de carne este un fel de mâncare tipic italo-american, nerăspândit în Italia.
Eu aş adăuga alte sfaturi utile la această listă realizată de Accademia Barilla, din experienţa mea românească:
- nu există "pizza cu de toate", ingredientele trebuie să fie alese cu grijă, pentru ca gustul predominant să dea numele pizzei respective;
- pastele nu trebuie mâncate cu pâine;
- Parmigiano Reggiano nu e sinonim cu caşcavalul;
- spaghetti alla carbonara nu trebuie să arate ca o omletă cu şuncă;
- ţuica e considerată un digestiv şi se bea la sfârşitul mesei, nu la început, ca la noi;
- aperitivo este o băutură, nu o gustare (antipasto);
- prosciutto se taie foarte subţire, nu în felii groase ca acelea de parizer, şi nici cubuleţe;
- tiramisù este un desert foarte apreciat în România, dar realizat după reţete care mai de care mai originale (frişcă, îngheţată, unt, gălbenuş fiert, etc.); ingredientele principale sunt: mascarpone, ouă crude, pişcoturi de şampanie, cafea, zahăr şi puţină cacao pentru decor;
- atenţie la cum scrieţi meniul! Vă asigur că "pene al burro", cum am citit pe lista unui restaurant cu pretenţii, aduce mai degrabă a scenă horror, nu e specialitate italiană;
- nu ştiu de unde le-am scos porecla de "broscari", pentru că italienii chiar nu se omoară cu broaştele, cred că mai des le găsim în meniul restaurantelor de la noi.
Aştept contribuţiile voastre la întregirea listei de mai sus cu alte exemple.
Labels: experienţe, mâncare
