Au trecut vremurile când România își făcea temele pentru aderarea în UE, cu speranța că odată cu intrarea în familia europeană vor lua sfârșit toate grijile noastre. Poate că a contribuit și faptul că am ajuns la "sfârșitul târgului", odată cu criza economică și politică generalizată. Cert este însă că entuziasmul fierbinte de la început s-a transformat încetul cu încetul în apatie și indiferență.
Am urmărit cu atenție în acești ani presa din Europa și din România și am observat că există o incontestabilă lipsă de comunicare dinspre instituțiile europene către cetățeni. O fi vina presei, a politicienilor, a publicului care nu mai rezonează la știri pozitive? Adevărul este undeva la mijloc și vom încerca să analizăm succint fiecare dintre aceste variante, fără a avea pretenția de a fi exaustivi și nici de a dicta sentințe.
Cu toate că Parlamentul european este ales prin vot de către cetățeni, cel puțin în cazul nostru se poate vorbi despre un sentiment de "deficit democratic". Aleșii noștri sunt de cele mai multe ori personaje cu state vechi pe ruta București-Bruxelles-Strasbourg, care au uitat ce culoare are apa din Dâmbovița sau care e prețul gigacaloriei, asta în cazul fericit în care l-au știut vreodată. Ne-am făcut remarcați în acești ani prin personaje pitorești, propulsate de propriile partide pe locuri eligibile la alegerile europarlamentare, personaje devenite incomode pe plan național și trimise pe un post călduț și bine plătit. Ca să putem conta la nivel european, trebuie să fim reprezentați de aleși care să se bată pentru interesele noastre și care să fie recunoscuți în cercurile europene pentru competență și onestitate. Aleșii noștri europeni ies însă din bârlog odată la cinci ani, când sunt în campanie electorală, pentru a-și continua apoi nestingheriți hibernarea. Cetățenii văd toate acestea și îi sancționează prin neprezentarea la vot, îndepărtându-se din nefericire de tot ceea ce înseamnă teme europene.
La alimentarea stării de frustare din țară contribuie de foarte multe ori și partidele aflate la guvernare, indiferent de culoare politică, incapabile să-și asume unele eșecuri sau să ia hotârâri radicale care ar putea conduce la scăderea capitalului electoral. Discursurile populiste și naționaliste din ultimii ani au transformat Uniunea europeană într-un soi de țap ispășitor pentru toate nenorocirile noastre.
Cum se reflectă în presă activitatea de la Bruxelles? Putem spune doar că uneori presa dedică un spațiu mult mai mare gâlcevei despre cine are dreptul de a participa la ședințele Consiliului european decât temelor discutate și deciziilor luate acolo. Informațiile despre Europa sunt lipsite de senzațional și nu produc rating. Ce se întâmplă atunci? De cele mai multe ori pe filieră britanică, se propagă în presa europeană așa zisele
euromituri, care nu sunt altceva decât interpretări tendențioase ale unor noi directive europene sau ale unor dezbateri aduse în prim planul atenției opiniei publice.
Am să amintesc una dintre știrile care în vara aceasta (cea mai călduroasă vară din ultimii 150 de ani) a fost "cap de afiș" în Italia: "Uniunea Europeană introduce o taxă de 200 Euro/an pe aparatele de aer condiționat". E ușor de imaginat cât de indignați au fost oamenii până au priceput că de fapt directiva europeană se referă la aparatele cu o putere mai mare de 12 kW (amplasate în magazine și în restaurante, nu în apartamente), care trebuie verificate periodic la sistemele de poluare. Doar în cazul neefectuării acestei verificări se aplică amenzile de 200 de Euro.
Labels: călătorii, Europa, gânduri, monument, România
