Lago di Como în extrasezon


Localităţile din jurul lacului Como atrag numeroşi turişti, indiferent de anotimp. Chiar dacă străduţele erau pustii în acea zi de la începutul lunii ianuarie iar multe dintre faimoasele vile erau închise publicului, peste tot domnea ordinea şi nimic nu dădea de bănuială că până la jumătatea lunii martie doar puţine dintre structurile turistice funcţionează la capacitatea normală.

Situat la doar 82 km de Milano, Menaggio face legătura cu celebrul Bellagio, unde se poate ajunge cu una dintre navele care fac curse frecvente între staţiunile din jurul lacului.


De ce ar alege cineva Lago di Como ca destinaţie de călătorie? În primul rând pentru peisajul spectaculos, în care crestele munţilor albite de zăpezi se reflectă în albastrul intens al lacului. În timpul verii, grădinile înverzite din jurul vilelor vechi, presărate cu flori multicolore, devin cadrul ideal pentru o plimbare în natură.

Şi când spun "vile" mă refer la clădirile - monument istoric, cultural şi arhitectonic care sunt deschise publicului. Mai există şi multe alte vile care au contribuit la creşterea faimei acestei zone în întreaga lume, şi anume proprietăţile private ale actorilor de la Hollywood, ale miliardarilor arabi şi ruşi, ale fotbaliştilor şi artiştilor cunoscuţi, urmăriţi cu aviditate de către paparazzi pe durata şederii lor în Italia. 


Eleganţă, rafinament, armonie, sunt doat câteva dintre caracteristicile care definesc această zonă.

Menaggio

Am vizitat Menaggio, Bellagio şi Cernobbio dar cel mai frumos - poate şi datorită poziţiei sale izolate şi dezvoltării pe înălţime- ni s-a părut Bellaggio.

Bellagio

În ziua petrecută la Lago di Como nu am vizitat muzee, expoziţii şi nici măcar clădiri istorice ci  ne-am bucurat pur şi simplu de peisaje şi de atmosfera străduţelor înguste din zona magazinelor cu obiecte de artizanat, souveniruri şi produse alimentare tradiţionale.

Pe străduţele din Bellagio

Am avut încă o dată confirmarea că pentru a face turism de calitate e nevoie să fii inventiv, să ştii să îi surprinzi pe turişti, dându-le acestora senzaţia că trăiesc momente irepetabile.


Vilă din Bellagio





Am plecat spre casă cu promisiunea de a ne reîntoarce în primăvară, când natura e mai generoasă ca oricând şi când vom putea pătrunde dincolo de gardurile acum închise. Nu am putut totuşi să nu ne oprim un pic din drumul nostru văzând, de partea cealaltă a lacului, o bijuterie care cerea parcă să fie cucerită: Torno. 

Torno

Labels: , , ,