Un răsărit cu "Pescarii lui Matei"


Mereu am spus că-mi plac business-urile în spatele cărora se află poveste. Fie că este vorba despre o clădire veche care a ajuns hotel (chiar numărul 1 în Constanţa), de un vin care ne aminteşte de o prinţesă (tot la Constanţa îl găsiţi) ori de pescarii de la Marea Neagră, există acel ceva care mă face să cred că pasiunea reuşeşte să ducă o afacere la perfecţiune.
Îl cunosc de foarte mulţi ani pe Matei şi nu îmi propun să îi fac aici “publicitate”, mai ales pentru că eu am fost cel cu ideea de a ieşi cu pescarii pe mare şi l-am stresat până când propunerea s-a concretizat. Nu o să-i fac reclamă nici dintr-un alt considerent, şi anume acela că, fiind deja un brand cunoscut pe litoral, nu mai are nevoie de câteva laude în plus.

Într-o duminică de început de toamnă, pe la 5.30, la ora când tot omul se întorcea în somn pe partea cealaltă, m-am prezentat la pescărie echipat pentru marea aventură. După câteva glume pescăreşti şi o cafea, pe la ora 6 pescarii erau gata. Afară era încă întuneric, doar luminile de la hotelurile din Eforie licăreau pe luciul mării. Pe „fratele Ionică-şeful pescarilor-” îl cunoşteam din postările de pe facebook şi nu mă aşteptam să fie atât de „comandant” cu băieţii lui. De vreo 20 de ani trăiesc printre marinari şi ştiu ce înseamnă un şef de echipaj sau un ofiţer de marină iar Ionică s-a comportat ca un mare comandant: de la simplul fapt că a fost singurul care a urcat cu cafeaua în barcă şi până la comenzile scurte şi precise pe care le-a dat oamenilor săi pe toată durata „voiajului”.

Sincer, mă aşteptam să mergem ceva până la plase însă în vreo 10 minute băieţii au oprit motorul şi au pus barca pe poziţie. Ce mi-a plăcut cel mai mult în toată această experienţă a fost atmosfera de aşteptare. Parcă toţi vedeau prin apă şi aşteptau să-mi arate şi mie peştele care avea să umple barca. Nu-i interesa nimic, nici că afară picura, nici soarele care ieşea din mare, nici culoarea cerului ci doar peştele pe care urmau să-l scoată la suprafaţă.

Încet şi cu grijă au început să strângă una dintre plase. Ştiam că în mare sunt multe meduze însă chiar atât de multe nu-mi imaginam că pot să se strângă într-o plasă. După ce le-au înlăturat, peştele a început să curgă în barcă, mai mic, mai mare.

Mie mi s-a părut că se prinsese mult peşte, ei însă nu erau foarte încântaţi. Fără ca măcar să observe spectacolul soarelui care ieşea din mare, s-au mutat la altă plasă unde procedura s-a repetat de data aceasta cu mai mult noroc.

Mi s-a părut o muncă grea:  pe apă, în frig sau ploaie, aceşti oameni sunt mereu atenţi la orice mişcare, cu o singură dorinţă, aceea de a aduce la mal cât mai mult peşte şi cât mai de calitate. Probabil că seara, când văd restaurantul plin, simt o mare satisfacţie: că ei, pescarii, prin munca lor de fiecare zi reuşesc să aducă noi şi noi clienţi.

A fost o experienţă interesantă şi chiar dacă ştiam acest lucru, acum sunt convins că la „Pescăria lui Matei” peştele proaspăt este „cules din propria curte” – Marea Neagră.
























Labels: ,