Trenul din occident, între mit şi realitate


O să încep cu o întrebare al cărei răspuns o să-l primiţi mâine după ce aflu şi părerile voastre: cât timp credeţi că face un tren personal care leagă două oraşe mari din nordul Italiei, aflate la o distanţă de 90km?

Pentru că o să fie foarte greu să ghiciţi, o să vă ajut cu o fotografie a unei gări de pe traseul respectiv. În toate gările pe care o să le vedeţi în continuare TRENUL OPREŞTE!


În urmă cu o lună m-am hotărât să folosesc mai mult trenul şi să nu închiriez maşină în Italia. Cum am coborât din avion, am ales legătura feroviară dintre Malpensa şi Milano. Aici am avut prima surpriză: pe lângă faptul că a trebuit să aştept vreo 45 minute plecarea trenului (autocarul ar fi plecat  după 10 minute), biletul costa cu vreo 20% mai mult decât varianta clasică, autocarul. În plus, de la ghişeul căilor ferate italiene nu au vrut să-mi vândă bilet până la destinaţia finală. Aşa că, ajuns în Milano, a trebuit să alerg prin imensa gară pentru a cumpăra următorul bilet.

 De obicei mai casc gura prin imensa librărie Feltrinelli aflată în incinta gării, însă de această dată puştiul meu de numai 5 ani, un vajnic navetist, îmi spune: "La câtă lume este în gara asta, mai bine mergem la tren decât să ne mai plimbăm". 
  
Cu toate că mai erau 30 minute până la plecare, îl ascult şi ne îndreptăm spre peron. Trenul care trebuia să plece spre Bologna (200km) era plin ochi. Abia găsesc 2 locuri libere alăturate, însă în următoarele 10 minute am senzaţia că mă aflu vara în autobuzul 40, care face legătura între gara Constanţa şi staţiunea Mamaia. Lume, claie peste grămadă, un du-te-vino continuu dintr-un compartiment în altul al celor care căutau un loc liber…Ce să vezi, trenul era plin, arhiplin, pentru că abia mai erau locuri în picioare. Mă gândesc în sinea mea că poate coboară în 10-15 minute, în orăşelele satelit din jurul metropolei Milano. Aveam să-mi schimb repede părerea după ce, ca la un semn, aşa cum în tramvaiele din Bucureşti mulţi dintre călători îşi fac cruce la trecerea prin dreptul unei biserici, aici aproape toţi şi-au scos o carte! Unii chiar caiete, în care mai şi notau câte ceva. Trag aşadar concluzia că nu aveau de gând să coboare repede.


În primele staţii unii mai coboară, însă şi mai mulţi urcă, aşa că atmosfera devine de-a dreptul încinsă, la propriu, deoarece aerul condiţionat nu funcţiona. Apare şi naşul care nu cere biletele (oare de ce?) şi se duce glonţ să deschidă un geam. Este apostrofat de călători, însă tot el îi dojeneşte că nu au fost în stare să deschidă nişte amărâte de geamuri  ca să intre o gură de aer. După vreo 60km situaţia se mai calmează, trenul se mai goleşte. Pentru cei 100km pe care i-am parcurs am plătit 11 euro şi am îndurat 100 minute de saună.

Următoarea experienţă avea să fie pe traseul Gardaland – Parma. O să vă povestesc despre drumul de întoarcere, pentru că a fost mai „interesant”. Compus din 2 „bucăţi”: Peschiera del Garda – Brescia (circa 30 minute în mod normal, care s-au transformat în 70minute) şi Brescia - Parma. Când mai erau vreo 5 minute până la intrarea trenului în Brescia, acesta s-a oprit, s-au mai oprit încă vreo două trenuri lângă el, iar noi... stai şi aşteaptă. Agitaţie, scandal, balamuc… personalul trenului nu a oferit nicio informaţie despre oprire. În plus, nu a putut nici să-mi spună dacă legătura pe care urma să o găsesc în gară mai era acolo sau deja a plecat! 

Ajuns în staţie, caut rapid pe ecrane informaţii despre legătură şi aflu că era la linia 2, care de fapt era ocupată de alt tren….mă întorc la monitoare, unde alţi „colegi de suferinţă” încercau să găsească trenul cu pricina. Un navetist ne spune că era vorba despre linia 2 bis, aflată la vreo 500m…De aici începe cursa de alergare printre călători. Naşul ne făcea semne disperate din steguleţ să ne grăbim, noi alergam ca bezmeticii de zici că pleca Enterprise pe orbită şi nu putea să mai întârzie 2 minute. 


Explozia de bucurie la plecarea trenului avea să se transforme rapid în nervi, din cauza căldurii şi lipsei posibilităţii de a cumpăra o sticlă de apă de prin gările pe unde acesta se oprea!


În călătoriile cu trenul prin Italia am mai avut o astfel de experienţă în gara din Riomaggiore, unde pentru 2 minute de mers cu trenul până în celebra Manarola a trebuit să plătesc pe bilet aproape 4 euro dus/întors. Întârzierea cumulată dus/întors a fost în acest caz de peste 30 minute!!! Măcar că de pe peron se putea admira următoarea panoramă:


Cam asta se poate întâmpla când iei trenul prin Occident. Şi aceste trei experienţe au fost foarte fericite pentru că nu am avut parte de nicio grevă iar întârzierile au fost rezonabile. În Italia se poate întâmpla, mai ales iarna sau pe timpul grevelor, să fie întârzieri şi de 150-200 minute!!  Veţi spune: "ia şi tu o Freccia dacă vrei să călătoreşti în condiţii mai bune"! Pentru cine nu ştie, precizez că multe rute sunt servite doar de trenuri regionale, de multe ori neexistând nici vagoane de clasa I.

tren cu întârziere
curse anulate

Aceasta a fost povestea trenurilor regionale, însă tot în Italia există trenuri care leagă oraşe aflate la 200km într-o oră, există trenuri şi gări private unde confortul depăşeşete ideea noastră de tren însă şi preţurile concurează cu cel al avioanelor.

Gara Mediopadana pentru trenuri de mare viteză

Vă aştept cu răspunsuri la testul de viteză al trenului italian: 90 km în câte minute? (linie dreaptă, în câmpie fără să schimb trenul)

Răspuns:


PS. Articol din presa italiană, despre trenurile de pe un traseu turistic:

Labels: , , ,