Două zile în Padova


Prato della Valle
Situată la doar 36 km de celebra Venezia, Padova est o surpriză plăcută pentru orice turist care decide să o viziteze.
Noi am avut norocul să petrecem un week end în compania unor ghizi de excepţie, Andreea şi Jacopo, care cu răbdare şi entuziasm ne-au însoţit într-o plimbare pe bicicletă, arătându-ne frumuseţile unui oraş care avea să ne cucerească pentru totdeauna.
Vom enumera atracţiile pe care nu trebuie să le rataţi în două zile petrecute în Padova:


Cappella degli Scrovegni
Construită între anii 1303 şi 1305 din ordinul bancherului Enrico Scrovegni, această capelă este una dintre cele mai importante capodopere artistice ale Italiei. Decorată la interior cu frescele lui Giotto, surprinde prin intensitatea albastrului reprezentând cerul înstelat şi prin realismul scenelor inspirate din Vechiul şi Noul Testament care, într-o successiune liniară pe trei rânduri, „povestesc” viaţa lui Isus.
Vizitarea capelei se poate face doar cu rezervare, în grupuri restrânse şi durează doar douăzeci de minute.
Biletul este valabil şi pentru vizitarea Muzeului de Artă din cadrul Palatului Zuckermann, unde am fost impresionaţi în mod special de bogata colecţie de numismatică de la etajul al doilea. 

Caffè Pedrocchi
Situată între Primărie şi Universitate, cea mai faimoasă cafenea din Padova a fost construită în anul 1816, prin extinderea unei structuri mult mai modeste, în timp ce partea neogotică a fost inaugurată în 1836.
Datorită poziţiei sale centrale, încă de la început a reprezentat un loc de întâlnire pentru locuitorii oraşului, un punct de referinţă pentru grupările literare, artistice şi politice ale tuturor timpurilor. Cu o arhitectură ce amestecă stilul neoclasic cu cel gotic şi elementele egiptene şi chinezeşti, cafeneaua Pedrocchi surprinde prin eleganţă şi rafinament.
Nu puteţi trece prin Padova fără a bea un „spritz”, băutura aperitiv tradiţională padovană, iar dacă vă opriţi la Caffè Pedrocchi va fi cu siguranţă cea mai bună alegere.
Caffè Pedrocchi
 
celebra băutură aperitiv Spritz
Universitatea din Padova (Palazzo BO)
Constituită în 1222, când un grup de profesori şi studenţi s-a mutat din Bologna în Padova, în căutarea unei mai mari libertăţi de expresie, Universitatea din Padova este una dintre cele mai vechi universităţi din Europa.
Dintre numeroasele personalităţi care au predat aici îi amintim pe Galileo Gallilei şi pe Niccolò Copernico.
Universitatea din Padova are şi meritul de a fi acordat primul titlu universitar unei femei, licenţiate în 1678 în filosofie.
Noi din păcate nu am reuşit să vizităm Universitatea, însă nu am putut să nu remarcăm pe pereţii coloanelor de la intrare câteva din cele 3.000 de steme şi blazoane care amintesc de studenţii şi profesorii care au trecut prin acest lăcaş.
Universitatea din Padova, curte interioară
Bazilica Sf. Anton de Padova
Este cel mai important centru religios al oraşului care atrage, indiferent de anotimp, mii de vizitatori, cel mai mare aflux înregistrându-se la data de 13 iunie, de Sf.Anton, când are loc şi procesiunea pe străzile oraşului.
Bazilica se remarcă în primul rând prin multitudinea stilurilor arhitectonice: faţada este construită în stil romanic, cupola în stil bizantin, Capela Tezaurului în stil baroc, clopotniţele se inspiră din arta maură, în timp ce arcurile au adoptat stilul gotic.
În piaţa din faţa bazilicii este amplasată o statuie ecvestră din bronz realizată de Donatello între anii 1446 şi 1453, una dintre primele statui autonome desprinse de conceptul de context arhitectonic complex.



Fondată în anul 1232, la un an după moartea Sf. Anton, construcţia a fost definitivată doar după aproximativ treizeci de ani.


În interiorul bazilicii se percepe o atmosferă de o puternică încărcătură spirituală iar pe mormântul unde sunt adăpostite rămăşiţele Sf.Anton se pot vedea numeroase mărturii de mulţumire din partea credincioşilor.


Mormântul Sf. Anton de Padova
Aceeaşi încărcătură spirituală poate fi simţită şi în alte zone ale oraşului, uneori în spaţii diferite de cele dedicate în mod obişnuit rugăciunii.


Palazzo della Ragione
Construită în anul 1218 cu destinaţia de tribunal, această clădire domină prin dimensiunile sale excepţionale cele două pieţe adiacente (Piazza Erbe şi Piazza Frutta).
La primul etaj poate fi admirată o sculptură imensă din lemn reprezentând un cal, copie după statuia ecvestră din Piazza Bazilicii Sant'Antonio. Salonul situat la acelaşi etaj impresionează prin amploarea spaţiului (o singură încăpere cu lungimea de 80 m şi lăţimea de 27 m pictată integral). Picturile de la interior prezintă motive zodiacale, astrologice, religioase care simbolizează activităţile oraşului în diferite momente ale anului. 

Palazzo Ragione
Piazza Erbe şi Piazza Frutta
În cele două pieţe centrale ale oraşului sunt amenajate numeroase tarabe cu fructe şi legume proaspete sau cu haine şi obiecte de souvenir. Sub arcurile de la parterul clădirii ce adăposteşte Palazzo della Ragione se află numeroase magazine de produse alimentare.




Torre dell'Orologio
În Piazza dei Signori se înalţă un turn cu ceas, pe al cărui cadran sunt reprezentate semnele zodiacale, din care lipseşte semnul balanţei. Legenda pune această absenţă pe seama faptului că în Padova acelor vremuri (sec. XIV) lipsea cu desăvârşire ideea de drepate.O explicaţie plauzibilă se regăseşte însă în faptul că sistemul zodiacal pre-roman reunea într-un singur simbol semnul scorpionului şi pe acela al balanţei.
Torre dell'Orologio

Prato della Valle
Este una dintre cele mai extinse pieţe din lume (a doua după Piaţa Roşie din Moscova). În mjlocul ei se află o insulă verde înconjurată de un canal lung de aproximativ 1,5 km, pe ale cărui maluri pot fi admirate 78 de statui reprezentând personaje istorice celebre.


Domul şi Baptisterul 
Domul, construit în anul 1522, după un proiect al lui Michelangelo Buonarotti, are un aspect destul de auster şi nu atrage atenţia în mod special. Mult mai interesant este însă Baptisterul (clădirea din partea dreaptă, realizată la sfârşitul sec.XII), care se remarcă prin frescele realizate de Giusto de' Menabuoi. 
Duomo şi Battistero
Fostul Ghetou evreiesc
Povestea acestei zone a oraşului ne duce cu gândul în perioada cuprinsă între 1603 şi 1797, când Ghetoul era populat exclusiv de evrei. A fost necesară intervenţia lui Napoleon (1797), care i-a eliberat pe aceştia declarându-i liberi şi egali cu ceilalţi locuitori.
Clădirile cochete şi elegante, bine conservate, precum străduţele înguste pietruite, fac din această parte a centrului vechi al oraşului un loc special de pe itinerariul unei călătorii în Padova.


Ce mai putem vedea în Padova?

Casele şi magazinele din centrul vechi



Observatorul Astronomic:


Dulciuri padovane
Puteţi găsi în patiserii şi în magazinele cu produse alimentare fursecurile tradiţionale padovane, Zaleti, făcute din făină de porumb şi stafide.
În perioada Crăciunului băcăniile sunt pline cu panettone şi pandoro. Despre proiectul firmei "Giotto", care foloseşte forţa de muncă a deţinuţilor din închisori, v-am scris într-un articol precedent.


Sperăm că traseul propus pentru o mini-vacanţă în Padova a reuşit să vă convingă să vizitaţi acest oraş, din care vă aşteptăm cu propuneri şi impresii.

Labels: , , ,