Cum se promovează vinurile româneşti


În ultimul timp am urmărit cu atenţie piaţa vinurilor de calitate din România, cel mai recent eveniment la care am participat fiind GoodWine. După o excursie prin Chianti, m-am trezit cu o invitaţie la o degustare de vinuri. Nu aveam prea multe informaţii despre manifestare însă locaţia, Hotel Iaki Mamaia, promitea foarte mult.



La ora stabilită - 19 - mă prezint la locul cu pricina, unde o tânără îmi oferă, contra sumei de 20 Ron, un exemplar al publicaţiei "Vinul.ro". Uite aşa aflu despre ce este vorba: lansarea revistei "Vinul.ro", la pachet cu o degustare de vinuri de la casa Cotnari.


Pe la 19.10 începe agitaţia: se montează rollup-uri, se mai aduc mese, se cară pahare, în timp ce un grup de domni eleganţi, destul de numeros pentru „amploarea” evenimentului, dă indicaţii, fumează şi iar fumează, aranjează şi organizează.


Pe la 19.20 se rezolvă problemele organizatorice iar domnul Cezar Ioan, publisher-ul revistei Vinul.ro, ne prezintă câteva cuvinte despre eveniment şi revistă. E vorba de lansarea numărului 74 al versiunii tipărite, singura de profil din ţară, de o calitate foarte bună şi cu articole interesante, revistă întreţinută cu multă publicitate la vinuri. Trebuie să remarc şi calitatea deosebită a broşurii de prezentare a produselor!


Preia ştafeta somelierul casei Cotnari,  Stefan Timofti, care, după o scurtă prezentare a vinurilor alese pentru degustare, „se amestecă” printre invitaţi pentru a le povesti din tainele licorilor. Se opreşte preţ de câteva minute la fiecare masă şi discută cu cei prezenţi. La masa noastră a vorbit despre Feteasca Neagră şi despre particularitatea acesteia, savoarea de magiun de prune, pe care sincer am resimţit-o degustând vinul casei Cotnari.


Vinurile au fost excelente, prezentarea foarte bună şi nu pot să nu remarc faptul că un vin oferit prin HoReCa este de cele mai multe ori cu mult peste ceea ce găsim în supermarket. Bufetul oferit participanţilor a cuprins salam de Sibiu, caşcaval, brânzeturi, nuci, coşuleţe cu legume, fiind însă sub nivelul vinurilor degustate.


Ca şi după GoodWine, revin cu o întrebare prin prisma omului cu pasiuni în zona PR şi marketing: pentru cine se organizează astfel de evenimente? Am remarcat participarea a circa 40 persoane (cu tot cu organizatori, destul de numeroşi).  Fără o promovare prealabilă importantă, în absenţa managerilor de hoteluri şi restaurante de pe litoral (potenţial câteva sute!), nu cred că obiectivul principal de educare a băutorilor de vin din România şi de fidelizare a acestora către vinurile de calitate poate fi atins doar cu articolele post eveniment "agitate" prin online.


Din punctul de vedere al unei persoane care doreşte să facă şi altceva decât să se uite la TV într-o după amiază, vă recomand cu căldură astfel de degustări pentru că sunt o experienţă deosebită.


Puncte: 

+ vinurile casei Cotnari, somelierul Stefan Timofti, calitatea printului materialelor publicitare

- promovarea evenimentului, bufetul, prezenţa mult prea numeroasă a organizatorilor (reprezentanţi locali, zonali, regionali, etc), aparent fără niciun rol activ în manifestare

Labels: , , , ,