Aeromania 2014 - avioane, maşini retro, motociclete, muzică bună - Tuzla, 19 iulie/orele 16-20

Zilele trecute mi-a atras atenţia pe Euronews Fotografia Zilei care, nu o să vă vină să credeţi, era din România: "Iacării Acrobaţi".

Image credit: Reuters/Bogdan Criste

Nu mă gândeam să apuc să fotografiez pe litoral aşa ceva însă, cum anul acesta am avut parte de mai multe surprize plăcute, se pare că este un an norocos.

Încet dar sigur, pe litoralul românesc au început să se organizeze evenimente extrem de reuşite. După maşinile de epocă din Piaţa Ovidiu şi velierele din Portul Constanţa, a venit rândul avioanelor să facă spectacol la malul mării pe Aeroportul Tuzla.




Hangarul de la Tuzla se va transforma în sală de concerte, spaţiul din jurul pistei în "bâlci" iar cerul va fi scena pe care vor evolua numele grele ale acrobaţiei româneşti şi internaţionale.

Anul trecut am trimis la eveniment "un fotoreporter" de doar 15 ani care a reuşit să surprindă totuşi foarte bine atmosfera: avioane, paraşutişti, elicoptere, acrobaţii şi un entuziasm general.



Ce ne pregătesc organizatorii pentru anul acesta? Mult mai mult, un adevărat SHOW alături de:

Iacării Acrobaţi – cea mai tare formaţie românească de acrobaţie aeriană


Aeroclubul României





Jurgis Kairys – liderul formaţiei de acrobaţie aeriană Air Bandits

Luca Bertossio – Campion Mondial în 2012 la acrobaţie


Retromobil - expoziţie de maşini de epocă 


Asociaţia Motocicliştilor din România – expoziţie de motociclete




John Balon – balon cu aer cald


Concert de muzică live oferit de pilotul cu acte în regulă Mihai Mărgineanu susţinut de prietenii săi de la Taxi şi Viţa de vie!


Zboruri de agrement şi sărituri în tandem cu paraşuta.



Pentru cei mici, JUMP Kids Playground Constanţa participă cu un spaţiu de joacă iar clovnul de la Oratoriul Don Bosco din Constanţa va întreţine atmosfera.

Autobuzele RATC vor asigura transportul de la Gara Constanţa între orele 15.30-21.30.

Se pare că organizatorii REGIONAL AIR SERVICES – aeroport Tuzla - s-au gândit la toate amănuntele pentru ca noi să ne simţim bine.


Dacă doriţi să luaţi parte la acest eveniment de senzaţie sunteţi aşteptaţi pe 19 iulie la Aeroportul Tuzla, între orele 16.00-20.00

Noi o să fim acolo cu siguranţă, însă fotografiile noastre nu vor reuşi să capteze zgomotul motoarelor, muzica de senzaţie sau căldura aplauzelor. Pentru toate acestea, trebuie musai să fiţi prezenţi la eveniment!

Un ultim amănunt: participarea este gratuită! Mai multe informaţii puteţi găsi aici.

Labels: , , , ,