Campania 2011 din Retezat a fost mult mai bine primită de mămici, care au
mai căpătat încredere după ce văzuseră cu un an în urmă că le-am adus acasă copiii sănătoşi. Chiar şi noi am fost mai primitori, astfel că în această
expediţie şi-a făcut loc şi prima mămică. Echipa aproape că s-a dublat, cea mai
mică fetiţă având 6 ani, rucksacii au scăzut în greutate şi tactica s-a schimbat
radical.
Am hotărât să abordăm altfel prima zi de munte, astfel încât traseul de la
parcare (Poiana Carnic – 980m) până la Cabana Pietrele (1480m) a fost parcurs
în mai puţin de 3 ore. O altă idee înţeleaptă a fost şi aceea de a nu mai
schimba cabanele ci de a sta pentru toată perioada în acelaşi loc. Acest lucru
ne-a ajutat foarte mult deoarece nu am mai cărat rucksacii grei după noi.
Am fost cazaţi în Vila Stănişoara în condiţii excelente: doi în cameră,
baie, duş, apă, gresie, faianţă…şi o curăţenie exemplară pentru o cabană de
munte. De altfel, curăţenia ne-a urmărit tot timpul în Retezat, un parc
extraordinar, foarte frecventat de turiştii străini.
Pentru cea de a doua zi ne-am planificat un traseu ucigător (aveam să ne
dăm seama de asta abia la întoarcere...): Cabana Pietrele (1480m) – Lacul Stănişoara (1990m)
– Şaua Retezat (2251m) – Lacul Bucura (2040m) – Cabana Pietrele….un traseu pe
marcaj în jur de 10 ore.
Dis de dimineaţă, echipa era pregătită şi gata de acţiune. Drumul a început lejer prin pădure, lăsându-ne impresia că o să stăm toată ziua la răcoare. Totul
a fost doar o iluzie şi după numai o oră am început să ne luptăm cu soarele. Aveam
să mai zărim un copac abia la întoarcere, deci cel mai important sfat pe care
vi-l dăm pentru Retezat – Atenţie la APĂ! Traseul până pe Şaua Retezat nu este
dificil însă supune psihicul la grele încercări, simţi că este foarte aproape
şi totuşi este greu de ajuns.
O pauză de refacere şi am plecat pe cea mai grea porţiune a traseului: Şaua
Retezat – Lacul Bucura. Un traseu accidentat, cu un peisaj desprins din filmele
SF. A fost unul dintre trasele cele mai periculoase şi au fost momente în care
ne-am gândit că poate copiii sunt prea mici pentru aceste experienţe. Tot aici
am căpătat şi cea mai mare încredere în copiii noştri care ne-au arătat de ce
sunt în stare. FELICITĂRI!
Zona lacurilor este de poveste, iar liniştea ce domneşte în jurul Lacului
Bucura amplifică senzaţia de experienţă unică în viaţă. Drumul de întoarcere,
la fel de greu, ne-a învăţat importanţa fiecărei picături de apă şi
generozitatea echipei care te ajută atunci când ai senzaţia că nu mai poţi.
La doar
jumătate de oră de cabană am pierdut contactul cu cel mai “năzdrăvan
junior”. Plecat înaintea echipei, a ales un alt marcaj, dându-ne astfel emoţii pentru vreo jumătate de oră, timp în care ne organizam pentru plecarea în căutarea
celui pierdut. A fost o altă lecţie importantă pe care copiii şi-o amintesc: mereu
aproape de echipă!
Cina de la cabană, de o calitate excelentă, avea să încheie
o zi extraordinară.
Pentru ultima zi de munte am ales un traseu de doar 7 ore, până la
Lacul Galeşul (1990m), pe care copiii, încălziţi după traseul din ziua
anterioară, l-au parcurs cu zâmbetul pe buze, mai ales că mare parte a fost
prin pădure.
Tot în 2011 am inaugurat şi o nouă etapă în cadrul programului, şi anume ca ultima seară să o petrecem la o vilă cu apă caldă şi eventual grătar. Aşa că a
devenit un obicei să ne oprim la Cârtişoara pentru un “foc de
tabără” la care să planificăm traseul pentru anul următor.
În 2012 a urmat "misiunea" Piatra Craiului:
Labels: călătorii, copii, EL, munte, România
