Anul 2012 a fost liniştit din toate punctele de vedere pentru tăticii şi copiii pasionaţi
de munte. Am ales masivul Piatra Craiului, care, după experienţele anterioare, ni
s-a părut relativ accesibil. Nici de această dată nu am "scăpat" de o mămică, de care însă nu am avut de ce să ne plângem, la fel cum se întâmplase şi cu un an înainte. Copiii au crescut, au început să aibă
responsabilităţi în cadrul grupului, unii dintre puşti au început să care rucksack-urile
fetelor şi chiar să se descurce singuri pe la cabană. Unii dintre membrii
fondatori s-au retras, însă au apărut figuri noi care s-au adaptat destul de
repede la exigenţele grupului.
Startul s-a dat
din zona comunei Măgura, de unde după nici 3 ore am ajuns la cabana Curmătura (1470m).
Drumul uşor, în mare parte prin pădure, nu a pus decât parţial mici probleme, ulterior devenind aproape relaxant (ar fi fost mult mai abordabil cu ceva kilograme în
cârcă în minus).
Cazarea nu a fost dintre cele mai reuşite. Chiar dacă am ajuns relativ devreme, cabana era deja ocupată (cel puţin aşa ni s-a spus, poate pentru că eram foarte mulţi şi zgomotoşi). Aşa că ne-am pricopsit cu două anexe… Mâncarea însă a fost excelentă, deci per total nu am avut de ce să ne plângem. Apa pentru spălat a fost foarte puţină, provenea de la un mic izvoraş la care era cam mereu coadă.
Aşa cum v-am spus apa era foarte puţină şi foarte, foarte rece!
Copiii s-au adaptat repede la condiţii şi nu au mai vrut să stea cu "moşii", aşa că au beneficiat de un apartament fără sforăieli.
Dar nu pentru
cazare eram veniţi pe munte, aşa că dis de dimineaţă am început organizarea. Pentru prima zi am ales un traseu mai lung, spre Vârful Ascuţit (2237m), care a durat doar vreo 7 ore.
Traseul a fost superb şi relativ uşor, cu câteva probleme la coborâre din cauza grohotişului şi bolovanilor care o mai luau la vale. Drumul pe creastă ne-a dezvăluit peisaje greu de reprodus chiar şi pentru aparatul de fotografiat. Din nou aceiaşi străini (nemţi şi belgieni de această dată), trecuţi de prima tinereţe, ne-au dat o lecţie despre turismul montan... dacă noi am reuşit să facem cu copiii această experienţă, este greu de crezut că îi vom vedea pe părinţii noştri alături de noi pe astfel de trasee...
Şi ca să vedeţi că traseul nu ne-a pus nici cea mai mică problemă, întorşi la bază am avut energie şi pentru activităţi de cabană, sub privirile uimite ale "paznicului".
Abia târziu în noapte (23.45) copiii au început să dea semne de oboseală...
Dar să nu credeţi că a doua zi nu au fost gata de căţărat. Pentru ziua a 2-a am ales un traseu mai scurt însă a fost una dintre cele mai grele porţiuni pe care le-am abordat în cei 4 ani de munte: Cabana Curmătura - Vârful Turnu (1923m). Cu copiii şefi de coloană am reuşit în câteva ore să terminăm şi acest traseu pe care nu îl recomandăm persoanelor neantrenate sau cu frică de înălţime. Despre peisaje nu vă mai povestim pentru că o să repetăm cuvinte de genul: extraordinar, superb, maiestuos...
Tot aici aveam să-mi las bocancii care, după peste 10 ani de drumeţii, nu au mai vrut să continue în ritmul susţinut din ultimii ani.
Ultima zi s-a încheiat la o pensiune în Zărneşti unde am pus la cale aventura 2013: Vârful Moldoveanu!
Labels: călătorii, copii, experienţe, România
