Jurnal de Navetist: Venezia, ghid pentru carnaval

Venezia reprezintă mereu un punct de atracţie, însă de carnaval devine cu adevărat spectaculoasă.
Cu experienţa participării la circa 8 carnavaluri în ultimii ani, o să vă împărtăşim câteva dintre secretele unei plimbări liniştite.

Pentru cine vine din ţară, cel mai comod este cu Wizzair, care are zbor direct Bucureşti- Venezia. Cum însă în această perioadă preţurile la bilete sunt deja ridicate, nu este de neglijat nici un zbor pe unul dintre aeroporturile apropiate (Verona, Bologna sau chiar Bergamo).

De aici, cu trenul sau autobuzul este foarte uşor de ajuns în Mestre (Venezia), iar în cazul în care aţi ajuns cu maşina, este ideal să parcaţi undeva în zona gării (urmăriţi indicatorul Mestre FS), pe dungi albastre (se plăteşte doar în zilele lucrătoare).

Întrucât în hotelurile de pe străduţele din Venezia preţurile la cazare nu sunt tocmai mici, cea mai bună variantă o reprezintă tot localitatea Mestre, de unde se ajunge în lagună, cu trenul, în câteva minute. De reţinut faptul că în această perioadă există trenuri din 10 în 10 minute care fac legătura între Mestre şi Venezia Santa Lucia (gara terminus) iar biletul costă doar 1,75 euro şi se poate cumpăra şi de la chioşcurile de reviste sau din tutungerii (Tabacchi). Mare atenţie însă, nu urcaţi în tren fără să compostaţi biletul în gară (sunt amplasate nişte aparate verzi - convalidatore). Pentru alte variante de cazare se poate încerca şi pe partea opusă a lagunei (Lido di Jesolo sau Cavallino), de unde cu vaporaşul se ajunge direct în piaţa San Marco.

Cel mai frumos este să descoperi Venezia la pas, deci neapărat ai nevoie de o hartă şi poate de un ghid turistic. Imediat la ieşirea din gară vei rămâne fascinat de panorama care ţi se va dezvălui în toată splendoarea ei: canalul, casele veneziene, bisericile, podurile, vaporaşele şi o foarte mare forfotă. În perioada carnavalului senzaţiile sunt amplificate, mai ales când vezi coborând din acelaşi tren cu tine persoane costumate în ţinute de epocă specifice locului.

Cam toată lumea are ca ţintă piaţa San Marco, în care poţi să ajungi şi cu vaporaşul (un fel de autobuz înghesuit din care nu reuşeşti să vezi mare lucru). Aşa că mai bine urmăreşti harta şi marea de oameni care pleacă spre stânga, înghesuindu-se pe via Cannaregio.

Dacă nu ai venit costumat de acasă (cea mai bună soluţie), o să fii tentat să-ţi cumperi o mască din primele magazine care-ţi ies în faţă şi o să fie foarte greu să te abţii pentru că acestea sunt superbe. Sfatul nostru este să mai aştepţi vreo 20 de minute pentru că aceeaşi marfă poţi să o găsești la jumătate de preţ după ceva hoinăreală.

Te desprinzi cu greu de fiecare vitrină, fie că este cu măşti, obiecte din sticlă de Murano sau dulciuri şi nu-ţi dai seama că ai ajuns la primul pod. Podul este deja arhiplin, mai sunt locuri libere de-a lungul canalului… „Şi totuşi, pentru ce atâta înghesuială?” te întrebi. Răspunsul vine de la staţiile care te ţin la curent cu programul zilei: urmează parada ambarcaţiunilor, peste 100 la număr, după care organizatorii oferă gratis mâncare turiştilor prezenţi. Ocupi o poziţie strategică de unde poţi să fotografiezi şi intri imediat în atmosferă.

Toată lumea este pusă pe distracţie, atmosfera fiind întreţinută de muzica de fanfară ….Există însă şi oameni disperaţi, este vorba despre locatarii caselor din jur: unii dintre ei fotografiază mulţimea de oameni însă pe cei mai mulţi îi vezi trântind obloanele. Ambarcaţiunile întârzie, aşa că programul se schimbă din mers şi se dă liber la mâncarea adusă cu câteva minute mai devreme, aţi ghicit, tot cu barca.

Lumea se înghesuie la tarabele amenajate, semn că mâncarea este bună. Spaghetti con alici, pasticcio con carne şi un fel pe care nu prea îl cere nimeni: fagioli. Pe mal lumea mănâncă, chiar şi măştilor li s-a făcut foame după atâta umblat; pe apă, în avanpremiera defilării, îşi fac un pic de reclamă şi instituţiile: poliţia, poliţia locală, ambulanţa, carabinierii, până şi pompierii.

Apar în sfârşit şi gondolele frumos împodobite, manevrate de „marinari” mascaţi. Măşti pentru toate gusturile, care mai de care mai ingenioase, haioase sau „kitsch-oase”. Se aplaudă, se scandează, se fotografiază, se urlă, se cântă…se poate face orice, aşa e la carnaval!

Trec şi ultimele ambarcaţiuni şi deja lumea se pune în mişcare, pe direcţia San Marco. Treci podul, mai faci nişte poze şi deja ai ajuns la locul pentru cumpărături. Cam la jumătatea distanţei dintre gară şi piaţa San Marco preţurile la magazine sunt rezonabile. O perucă care până acum costa 8 euro la orice tarabă, aici e numai 5 euro! Pe undeva pe stânga este şi un magazin Billa, deci este cazul să-ţi refaci proviziile de apă.

La un moment dat tresari şi nu ştii de ce. Pe o clădire flutură steagul României, te uiţi şi vezi o vitrină părăsită şi prăfuită, probabil singura într-o astfel de stare din întreaga Venezie, unde fiecare colţ este exploatat până la refuz, dacă nu pentru a vinde ceva, măcar pentru a promova un brand. Dar ce să vezi, cei vreo 50 mp de vitrină ai Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Venezia reflectă imaginea pe care, în ţară şi în străinătate, ne-o construim cu atâta sârg: aceea de paragină, părăseală, indiferenţă şi lipsă totală de viziune. Probabil că vreo 50 de măşti româneşti frumos expuse ar fi reuşit să atragă atenţia celor câteva mii de turişti…dar pe cine să intereseze? Înjuri în gând pe ştii tu cine şi pleci mai departe împins de la spate de mulţimea de turişti care începe să se aglomereze din ce în ce mai mult pe străduţele devenite mult mai înguste.

Apar şi italieni chipeşi cu tricouri de marinar şi pălării de paie care murmură ceva. Aţi ghicit, este vorba despre gondolierii care caută clienţi. Dar oare cât costă? E scump? 80 de euro o plimbare de 40minute pentru 6 persoane. Accesibil, şi unde mai pui că primeşti şi nişte explicaţii şi ţi se fac şi fotografii (cu aparatul tău) în locurile cele mai importante.

Te-ai plimbat şi cu gondola şi încă nu ai ajuns în piaţă. Te pierzi pe străduţele tixite cu magazine de lux şi restaurante cochete, aşa că trebuie să scoţi harta şi să te îndrepţi spre Rialto, ultimul popas înainte de San Marco.

Rialto este probabil cel mai spectaculos pod din lume, cu magazine care te atrag ca un magnet şi o privelişte fantastică asupra canalului. Cauţi un loc să faci o fotografie, rogi pe cineva să-ţi facă o poză şi te sprijini pe marginea podului pentru a admira spectacolul bărcilor şi vaporaşelor de pe canal. Nu rezişti mult pentru că sunt alte câteva mii de turişti care vor să facă acelaşi lucru şi eşti uşor dus de val către piaţa cea mare.

Cu ochii pierduţi prin vitrine eşti descumpănit să vezi vreo trei semne care-ţi indică direcţii diferite către San Marco. Asta înseamnă că eşti foarte aproape, lasă-te condus de inspiraţie către una dintre îngustele străduţe, pline ochi de turişti care încearcă la fel ca şi tine să ajungă într-un loc în care să se odihnească.

Şi uite că ai ajuns şi în Piaţa San Marco, impunătoare, copleşitor de impresionantă şi plină de lume. Dar eşti la capătul puterilor, aşa că te uiţi după un loc liber pe platformele folosite când piaţa este inundată, transformate acum în bănci pentru turişti. Stai jos şi te minunezi: piaţa, turnul, basilica, leul înaripat, porumbeii, caii de pe San Marco, totul e minunat.

Ajunge cu atâta odihnă că doar te afli la Venezia şi este carnaval. Începe goana după personaje mascate. Unele elegante, altele chic, personaje dichisite, cu ţinute studiate, altele îmbrăcate cu ce au găsit prin şifonier, nimeni nu arată straniu: toată lumea a venit cu acelaşi gând, să se distreze.

În stânga sunt piraţii din Caraibe, în dreapta este Spiderman, puţin mai încolo Batman, uite şi nişte prinţese, un cocoşat… Totul are farmec, totul este magic. Stai la rând să faci poze cu personajul preferat, cauţi un unghi mai bun pentru un cadru cu o pereche de nobili, tresari când un marocan te strânge de mână şi vrea să-ţi vândă un trandafir. Personajele se plimbă şi ele prin piaţă, le găseşti stând pe o bancă ori la Florian pentru o cafea, coboară dintr-o gondolă sau ies dintr-un muzeu. Timpul trece, ai fotografiat „Puntea suspinelor”, ai admirat pictorii pe faleză, ai trecut şi pe la Florian, ai vizitat basilica şi ai făcut o poză din Campanile.

E timpul să te întorci, cu mai multe amintiri ca niciodată, pe acelaşi traseu, care însă are seara un alt farmec. O felie de pizza (2 euro) şi o apă te încarcă de energie pentru drumul care acum a devenit parcă mai aglomerat. Mai cumperi nişte cadouri şi te laşi purtat de valul de turişti înapoi spre "ferrovia”.