Brad sau presepe?



În această perioadă, în Italia auzi foarte des întrebarea existenţială: "Ai brad sau presepe?" Aparent, cele două tradiţii par a se exclude una pe cealaltă. În realitate, multe familii le respectă pe amândouă.

Împodobirea bradului este o tradiţie importată în Italia din ţările nordice, la mijlocul secolului al XIX-lea, de către regina Margherita de Savoia. Simbol al sărbătorilor de iarnă dar şi al consumismului, acest obicei s-a răspândit foarte rapid, dând naştere şi unei adevărate industrii a ornamentelor de Crăciun. Paralel cu ideea de brad (împodobit în jurul datei de 8 decembrie) şi de moş Crăciun, s-a dezvoltat obiceiul schimbului de cadouri. Dacă în România se fac daruri în familie şi în special celor foarte apropiaţi, în Nordul Italiei în a doua jumătate a lunii decembrie se declanşează goana achiziţionării de "atenţii", care ulterior sunt oferite prietenilor, cunoştinţelor, celor care au fost prezenţi în vreun fel în viaţa ta pe parcursul anului respectiv. Pot spune că frenezia după cadouri reuşeşte uneori chiar să pună umbră adevărata semnificaţie a zilei sfinte de Crăciun.


De aceasta ne aminteşte însă o tradiţie superbă, pe care am putea-o adopta şi în România: reconstituirea scenei naşterii lui Isus, care în Italia poartă numele de "presepe" sau "presepio". Personajele principale sunt: Maria, Iosif, cei trei Regi magi, boul, măgarul şi păstorii. În multe zone ale Italiei, statueta reprezentându-l pe Isus este adăugată abia în ziua de Crăciun. 

Se pare că primul presepe atestat istoric (un presepe viu) datează din 1223 şi a fost "regizat" de Sfântul Francisc din Assisi. 

Există astăzi o multitudine de materiale din care sunt realizate figurinele şi numeroase stiluri de asamblare, dintre care cele mai cunoscute sunt: napoletan, genovez şi bolognez, care pot fi admirate în special în cadrul bisericilor. Interesante sunt şi manifestările cu scene teatrale, în care naşterea lui Isus este interpretată de actori.
Presepe realizat în interiorul bisericii Santissima Annunziata - Parma
În Parma, ca în fiecare an, în perioada 1 decembrie 2013 - 6 ianuarie 2014, în cadrul Bisericii Santissima Annunziata, este organizată o expoziţie de presepi în care pot fi admirate exponate realizate de artişti din Italia şi din străinătate.

Vedeta din acest an este un presepe dedicat aniversării naşterii lui Giuseppe Verdi, care redă fidel în miniatură casa memorială a compozitorului. Trebuie menţionat faptul că pentru realizarea acestuia s-a muncit intens timp de 5 luni. 

În ceea ce priveşte familia noastră, de Crăciun împodobim bradul, schimbând an de an culorile globurilor şi ornamentelor. Avem însă şi un presepe napoletan, primit în dar de la prietenii noştri care pentru o vreme au fost "navetişti" în zona oraşului Napoli. În aceeaşi încăpere ţinem atât bradul, care ne aminteşte de o tradiţie din copilărie, cât şi miniatura reprezentând naşterea Domnului, tradiţie preluată din ţara noastră de adopţie.

În încheiere vă invit să vedeţi câteva dintre exponatele expoziţiei de presepi:















Presepe dedicat aniversării a două sute de ani de la naşterea lui Giuseppe Verdi

Labels: , , , , ,