Atenţie! Mersul pe bicicletă creează dependenţă!



Mersul pe bicicletă este revelaţia ultimelor mele două veri. Ca orice pasiune de la vârsta maturităţii, şi aceasta este pentru mine o pasiune totală, necondiţionată, uneori inconştientă şi periculoasă. Am devenit, ceea ce Zicu de la "TVdece.ro" numea "un alt specimen al faunei urbane: biciclistul evanghelist". Ani întregi s-au rugat de mine colegii italieni să îmi iau o bicicletă, ca să mă deplasez mai uşor în oraş, însă eu, dintr-o teamă provincială de ridicol, refuzam. Mi se părea că ţinuta business nu se asortează cu mijlocul de deplasare cu două roţi.


Cum s-a schimbat viaţa mea de când am devenit bike addicted

Mi-am pierdut răbdarea: nu îmi mai place să merg pe jos, cu autobuzul sau cu maşina, mi se pare că se pierde mult prea mult timp aşteptând la semafoare şi pe străzi ocolitoare.

Am început să mă complimentez aproape zilnic, cu colegii mei de trafic: dacă până acum anumite cuvinte îmi erau străine, am început să utilizez cu o frecvenţă îngrijorătoare apelative precum: "deficiente", "cretino" -cu varianta feminină "cretina"-, "coglione", "stronzo/a". Diferenţa dintre maşină şi bicicletă în aceste situaţii este fundamentală: dacă în maşină e mai greu să te audă cineva sau să riposteze fizic şi verbal, atunci când te afli pe biclă eşti automat mai vulnerabil şi mai uşor atacabil.


Am sesizat schimbarea anotimpurilor în funcţie de cantitatea de curent pe care am simţit-o la urechi: astfel, instalarea toamnei a culminat cu două zile de migrene, cu ameţeli şi stare de vomă.

Nu am economisit bani cu transportul, dimpotrivă, acum am cheltuieli duble: şi cele pe care le aveam 
înainte (nu se ştie niciodată, dacă e vreo zi ploioasă) dar şi cheltuielile necesare întreţinerii bicicletei (un schimb de frâne 15 Euro, înlocuirea unui cauciuc 20 de Euro).

Am descoperit că e mai uşor să te deplasezi cu o pereche de pantofi cu toc de 10 cm dacă eşti cu bicicleta, decât atunci când eşti pe jos, nu faci bătături şi nici nu rişti să calci în gropi.


Mesul pe bicicletă poate avea însă şi aspecte neplăcute, dintre care voi încerca să evidenţiez câteva, pe care, din fericire, nu le-am experimentat personal:

Precizez că am o bicicletă de oraş, uşoară şi comodă, cu patru viteze şi două sisteme de frânare.  Nu folosesc mountain bike, cum găseşti prin supermarketurile din România, pentru că mountain bike-ul e un tip de bicicletă conceput pentru incursiunile în afara oraşului şi destinat "profesioniştilor" antrenaţi şi dotaţi cu echipament adecvat.

Cred că atât plăcerile cât şi neplăcerile mersului pe bicicletă pot fi asemănătoare dar şi foarte diferite de la o ţară la alta. În ţările în care locuiţi voi cum e?

Labels: , ,