După vacanţă

Aştepţi un an întreg vacanţa de vară. În prima jumătate a lunii august îţi vine în sfârşit rândul să îţi iei porţia de libertate. Îţi planifici să mergi în ţară. Trei săptămâni de concediu ţi se par suficiente pentru a face ceea ce nu ai reuşit un an întreg: să te întâlneşti cu prietenii, să îţi vizitezi rudele, să mergi la plajă sau la munte, să treci pe la doctori, să faci mici reparaţii în casă şi să îţi "încarci bateriile" pentru un nou an de muncă intensă, sau chiar să mergi într-un club, ca în tinereţe.

La început zilele ţi se par lungi, reuşeşti să faci multe. Încetul cu încetul te obişnuieşti însă cu noul ritm şi începi să amâni pentru sfârşitul perioadei de şedere unele dintre activităţile planificate.

Cu trei zile înainte de plecare timpul se comprimă brusc, realizezi că ai de pregătit bagajele, trebuie să îţi saluţi prietenii, să te tunzi, să faci ultimele cumpărături. Ce cumpărături face un român stabilit în străinătate? Produse naturiste, creme cosmetice "bune, de la noi", seminţe de floarea soarelui, "vegeta", "borş magic", mărar la pliculeţe, leuştean, miere de la producători, rahat simplu şi cu nucă, cârnaţi cabanos, salam de Sibiu, telemea ambalată.


Dacă la începutul vacanţei erai gureş şi plin de elan, cu puţin înainte de plecare devii apatic, melancolic, chiar patetic, asta în cazul în care nu eşti deja agitat, nervos sau isteric.

Mergi spre aeroport. Nu ai timp să stai prea mult pe gânduri, pentru că la cozile de la îmbarcare asişti la scene demne de filmele istorice în care sunt prezentate luptele dintre daci şi romani. Eşti prins în iureşul acţiunii şi urci în avion. Oamenii nu îşi găsesc locul, îndeasă genţile pe unde apucă, se foiesc de colo colo. Avionul pleacă, după lungi insistenţe din partea personalului de la bord, cu o jumătate de oră de întârziere. Atât cât îţi trebuie ca să prinzi trenul pentru a ajunge la destinaţie. Îţi doreşti din tot sufletul ca avionul să aterizeze totuşi la timp, ceea ce, din nefericire, nu se va întâmpla. Doamna dornică de socializare de lângă tine te întreabă unde mergi, unde lucrezi, dacă stai cu chirie sau ai apartamentul tău; în mai puţin de zece minute ajunge să te întrebe ce salariu primeşti şi în ce investeşti banii.

Ajungi în Italia. Iei un taxi până la gară. Multe dintre trenurile afişate pe panou au întârzieri, însă trenul tău a plecat punctual, cu şapte minute în urmă. Cauţi soluţii şi în cele din urmă, schimbând trei trenuri, vei ajunge, poate, în oraşul de adopţie. Îţi spui în minte: "nu-i nimic, Firenze e frumoasă şi noaptea", chiar dacă tu vei vedea doar gara.

După lunga călătorie, soseşti acasă. Încă de la intrare te întâmpină cutia de scrisori doldora de plicuri din care rânjesc facturi pentru plata diverselor utilităţi. Intri în casă în toiul nopţii, încerci să dai drumul la centrala care refuză să se pună în funcţiune. După câteva tentative eşuate, faci un duş rece şi te culci pentru a prinde câteva ore de somn.

Dimineaţa, proaspăt ca o floricică, te pregăteşti să pleci la muncă. După trei săptămâni în care ai umblat în şlapi şi pantaloni scurţi, nu ştii care e ţinuta potrivită. Te decizi cu greu şi, în sfârşit, ajungi la serviciu. La intrare nu îţi găseşti badge-ul, răscoleşti prin geantă, în speranţa să îţi apară dintre scoici, iconiţe, pliante şi alte souveniruri adunate de prin locurile pe care le-ai vizitat.

Ai uitat între timp şi parola de la calculator (în Italia e obligatoriu să o schimbi o dată la trei luni). După ce o găseşti, aştepţi să se încarce sutele de e-mailuri sosite în lipsa ta.

Un sunet straniu te trezeşte din starea de confuzie. E telefonul care deja a început să sune. Îţi faci curaj şi răspunzi hotărât, cu voce cristalină, în româneşte: "da!". E clar, te afli doar fizic în Italia, gândul tău e încă în vacanţă.


Labels: ,