Vieţile altora sau amintiri din epoca de aur


În toamna anului 2010 am avut ocazia să vizitez câteva oraşe ale Poloniei, ţară care a constituit pentru mine o surpriză deosebit de plăcută.
Ce ştiam din copilărie despre polonezi? Că aveau autoturisme mici, ca nişte ascuţitori, că se plimbau prin Europa ca nimeni altcineva (erau rudele bogate din blocul comunist, în timp ce noi eram neamurile sărace), aveau uscătoare de păr, blugi, curele aurii şi tot felul de alte nimicuri pe care le vindeau când veneau vara la mare pe litoralul românesc.
Am descoperit în toamna lui 2010 o Polonie frumoasă, curată, ambiţioasă, cu oameni muncitori, serioşi, punctuali, care îmi aminteau mult de rigurozitatea nemţească.
Ultima etapă a călătoriei mele a fost Varşovia. Nu o să vă scriu aici despre reperele culturale pe care trebuie să le marcaţi atunci când veţi vizita acest oraş, şi nici despre frumuseţile sale, ci despre o expoziţie mai puţin obişnuită pe care am descoperit-o la intrarea în centrul vechi. În faţa Palatului Regal (fostă reşedinţă a monarhilor polonezi, astăzi muzeu), lângă Columna lui Sigismund (simbol al Poloniei) am văzut numeroase panouri ce făceau parte dintr-o expoziţie în aer liber prin care se denunţau atrocităţile regimului comunist.


M-am oprit în faţa acestui panou, cu explicaţii în limbile engleză şi poloneză, şi am înţeles că ilustra un caz de colaborare la nivel internaţional între serviciile secrete poloneze şi securitatea română.


Acţiunile de spionaj din filme şi din romanele poliţiste sunt întotdeauna învăluite în mister iar miza  este importantă. Am început aşadar să citesc corespondenţa dintre serviciile secrete implicate, pentru a  afla mai multe despre cazul ilustrat.

Am aflat că o doamnă din Polonia venea pe data de 5 martie 1976 în concediu în Republica Socialistă România, în Poiana Braşov, unde urma să îl întâlnească pe soţul său. Până aici, nimic spectaculos. Lucurile s-au complicat atunci când am descoperit că soţul doamnei locuia din 1975 în Republica Federală Germană, unde se pare că "fugise" din Polonia. Mai mult, era suspectat de colaborare cu serviciile secrete occidentale.
Nu-i aşa că v-a prins şi pe voi povestea mea? Mister, servicii secrete internaţionale... Să vedem ce se întâmplă mai departe....Scrisoarea este absolut senzaţională, vă rog să o citiţi cu atenţie. Nu am dubii asupra autenticităţii, având în vedere că tovarăşul General Maior a trântit un "a-ţi solicitat" încă de pe rândul al doilea.
M-a înduioşat povestea acestor oameni, soţi şi soţie, despărţiţi de soartă şi de timpuri, care au ales să se întâlnească pe un teren oarecum neutru,  "au solicitat" să împartă aceeaşi cameră de hotel (nu se văzuseră de un an de zile), au vizitat obiective turistice şi au făcut fotografii, într-un cuvânt s-au comportat normal.
Mi-am amintit de filmul "Vieţile altora" , care descrie modul în care acţionau serviciile secrete din Germania de Est.
M-am plimbat apoi prin centrul vechi al Varşoviei, cu convingerea că o astfel de expoziţie poate atinge mai multe obiective, putând constitui:
-  denunţarea, în piaţa publică, unui mod de a acţiona, laş şi mizerabil;
-  mărturisirea unor păcate istorice;
-  o lecţie pentru noile generaţii.

Am văzut casele din Piaţa Centrală:

Am trecut apoi prin fortăreaţa Varşoviei (Barbakan), complet distrusă în cel de-al doilea război mondial, împreună cu numeroase alte clădiri; pentru construirea cetăţii în forma actuală au fost  folosite cărămizi de la casele dărâmate.

Ultima imagine pe care o am din Varşovia este aceea a Palatului Culturii şi Ştiinţei, care are, la rândul său, o legendă interesantă: acest monument cu o înălţime de 231 m (cel mai înalt din Varşovia şi din Polonia) este un cadou al lui Stalin pentru poporul polonez prieten. Întrucât dorea ca această clădire să fie o copie a celebrului Empire State Building, Stalin a trimis la New York, în misiune secretă, o delegaţie care trebuia să afle toate detaliile tehnice ale costrucţiei americane. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a întârziat realizarea planului faraonic, lucrările de construcţie fiind demarate abia în 1952. Compus din 3288 camere, realizat prin întrebuinţarea a 40 milioane de cărămizi, edificiul - pe care Stalin nu a mai apucat să îl vadă terminat- a fost conceput ca sediu de partid şi "palat al poporului".

Vă aminteşte de ceva?
Aggiungi didascalia


Labels: ,