Pompei - călătorie la poalele Vezuviului

Unul dintre romanele care mi-au marcat adolescenţa a fost "Ultimele zile ale oraşului Pompei", scris de E.Bulwer Lytton. Citindu-l, mi-am imaginat cadrul istoric, aspecte din viaţa cotidiană a romanilor şi am derulat filmul tragediei provocate de erupţia vulcanului Vesuvio.
Mulţi ani după aceea, am avut ocazia de a vizita ruinele oraşului Pompei, cel mai extins sit arheologic din Europa, un muzeu în aer liber cu o valoare istorică unică în lume, care în 1997 a fost inclus de UNESCO în patrimoniul mondial al umanităţii.
Pompei, port important în acea vreme, a fost unul dintre cele mai dezvoltate oraşe din epoca romană, după cum se poate vedea din vestigiile scoase la lumină în urma săpăturilor arheologice (temple, locuinţe, foruri). Locuitorii acestuia, în număr de 10-15 mii în anul 79 d.Cr., nu realizau faptul că trăiau la poalele unui vulcan activ, gata să erupă dintr-un moment în altul.


O importantă relatare istorică a celor întâmplate pe data de 24 august 79 dCr. provine de la Plinius cel Tânăr, care îi povesteşte lui Tacitus, într-o scrisoare, despre erupţia vulcanului văzută de pe latura opusă a Golfului din Napoli. Cu acea ocazie a murit şi Plinius cel Bătrân, unchiul lui Plinius cel Tânăr, un mare naturalist al epocii. 
Dar ce s-a întâmplat în acea zi? Semne ale erupţiei vulcanului existau deja de mai mult timp, manifestându-se prin mişcări de teren din ce în ce mai puternice. În ziua producerii dezastrului oamenii au murit fie sub dărâmăturile propriilor locuinţe, fie sufocaţi de gazele toxice emanate de vulcan. Ei au fost conştienţi de ceea ce li se întâmpla, iar poziţiile corpurilor lor denotă faptul că au murit în spasme teribile. Mulajele corpurilor celor dispăruţi sunt, după părerea mea, mărturia cea mai tragică a acelui moment istoric.  





Cum au fost realizate aceste mulaje? Tehnica este aceea a injectării de ciment lichid. În anul 1863, cu ocazia unor săpături arheologice, muncitorii au descoperit o cavitate, pe fundul căreia se aflau resturi umane. Arheologul Giuseppe Fiorelli i-a sfătuit să toarne acolo un amestec de ciment lichid. După întărirea acestuia, prin înlăturarea materiei superflue, au rezultat aceste forme de trupuri de bărbaţi, femei, copii, dar şi de animale. 
Dar dincolo de a constitui o mărturie despre moartea a  mii de oameni, Pompeiul este o mărturie a vieţii deosebit de intense a locuitorilor săiAmfiteatrul, de exemplu, este cea mai veche construcţie de acest gen, din piatră, descoperită vreodată. 



Plitele descoperite ne duc cu gândul mai degrabă la bucătăria unui restaurant, nu la aceea a unei locuinţe obişnuite.


Au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice spaţii ce indică faptul că pe acele locuri  existau spălătorii şi vopsitorii. Un detaliu mai puţin cunoscut este acela că romanii foloseau la spălat urina, care se pare că era foarte eficientă pentru scoaterea petelor. Existau pe străzi recipiente în care aceasta era recoltată, cu "contribuţia" trecătorilor, fiind ulterior întrebuinţată. Cea mai de preţ se pare că era urina de cămilă. Rufele erau apoi trecute printr-un soi de balsam din pământ argilos, iar la sfârşit uscate cu fum de sulf. 
Culoarea roşie, atât de apreciată de romani în vestimentaţie, era obţinută prin fierberea unei cantităţi enorme de cochilii de scoici fărâmiţate. 


Pompeiul este renumit şi pentru frescele ce reprezintă scene erotice. În lupanar, există imagini ce descriu "meniul zilei", cu rol inspirator pentru clienţi. De remarcat este patul, deosebit de mic (femeile în acea epocă aveau în medie o înălţime de 1.55 m, iar bărbaţii de 1.65 m) .




Pe străzi existau fântâni publice cu apă curentă, iar casele aveau sisteme cu recipiente pentru recoltarea apei pluviale. 


A se remarca frumuseţea picturilor murale ale locuinţelor din Pompei:




Liniştea nefirească din jurul acestor locuinţe, rămase aproape intacte până în zilele noastre, ne lasă impresia că stăpânii acestora le-au părăsit de curând şi că se pot întoarce dintr-un moment în altul.



Pompeiul aminteşte şi de măreţia activităţii publice a acelor vremuri:



Dacă ajungeţi la Napoli, mergeţi neapărat să vizitaţi acest muzeu în aer liber, pentru a retrăi, la poalele Vezuviului (e  încă activ !) o poveste despre viaţă şi moarte, despre natură şi vicisitudini,  în care în final viaţa învinge. 


Labels: , ,