Mantova - oraşul înconjurat de lacuri


Văzută de sus, Mantova apare ca o peninsulă înconjurată de lacuri (Lacul Superior, Lacul de Mijloc şi Lacul Inferior, pe care le formează râul Mincio).

Datorită frumuseţii sale şi numeroaselor monumente arhitectocnice, Mantova a fost declarată în 2008 de către UNESCO patrimoniu al umanităţii.

Puteţi ajunge aici cu trenul, urmând una dintre liniile feroviare: Verona- Mantova- Modena- Bologna; Mantova- Cremona-Milano; Mantova-Monselice- Padova, sau cu maşina.

Când mă gândesc la Mantova îmi vin în minte: poetul Virgiliu, Palazzo Te şi tortelli di zucca (paste umplute cu cremă de dovleac).


(Torre dell'Orologio)
(vedere din Palazzo Te)
De vizitat în Mantova: în primul rând Palazzo Te, realizat între anii 1524- 1534 la cererea lui Federico II de Gonzaga, care îl construia în onoarea amantei sale, Isabella Boschetti. Această structură în formă pătrată cuprinde în partea interioară o grădină şi era destinată iniţial organizării de petreceri, evenimente mondene şi recepţii date de familia Gonzaga. Sunt impresionante "Sala dei Giganti" şi  Sala Amore şi Psyche.

Un alt obiectiv important este reprezentat de Castello San Giorgio, construit în 1395. Aici puteţi vedea Camera picta  (cunoscută şi sub numele de camera mirilor), ce se bucură cu renumele de "cea mai frumoasă cameră din lume". De remarcat în mijlocul tavanului un trompe l'oeil ce reprezintă o deschidere de lumină către cer (http://it.wikipedia.org/wiki/File:Camera_picta,_ceiling_3.jpg).

(Castello San Giorgio)

(una dintre străzile principale pe care puteţi parca maşina)


(vedere canal)

Dacă veniţi în Mantova primăvara târziu sau vara, veţi putea asista la spectacolul nuferilor în floare, al căror parfum suav se simte peste tot, mai ales în zona Lacului Superior. Aceste plante au fost introduse în lac în anul 1921, pentru că la momentul respectiv se credea că făina obţinută din rădăcinile nuferilor ar fi comestibililă.

Conform legendei însă, se spune că demult o tânără fată cu origini orientale, oglindindu-se în apa lacului, s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a înecat. Iubitul ei, disperat de durere, înainte să o urmeze pentru totdeauna în apele adânci, a presărat seminţe de nuferi pe lac şi de atunci, vara, aceste flori delicate, cu parfum exotic, amintesc atât de blândeţea şi de frumuseţea fetei înecate, cât şi de această frumoasă poveste de dragoste.
(Mantova  este renumită pentru fabricarea pantofilor de piele, de calitate, pe care îi puteţi achiziţiona din  numeroasele magazine din centru) 

O plimbare prin centrul istoric este obligatorie. Aici veţi vedea vitrinele cochete ale magazinelor, ce vă însoţesc pe drumul către Piazza delle Erbe, punctul central al oraşului unde sunt concentrate următoarele obiective: Palazzo Podestà, Rotonda di San Lorenzo, Turnul Ceasului şi Palazzo della Ragione.
 (detaliu din Turnul Ceasului)
(Piazza delle Erbe)

Specialităţi culinare locale:
- salame mantovano;
- tortelli di zucca; 
- stracotto mantovano d'asino con polenta (un fel de stufat de carne de măgar cu mămălingă);
- ştiucă în sos de capere, ardei, usturoi, ceapă şi pătrunjel;
- iarna, rasol mixt cu mostarda (fructe în sos picant);
- sbrisolona (desert cu migdale).
Toate acestea pot fi degustate la "Trattoria Due Cavallini" în Via Salnitro n.5.

Trebuie doar să vă decideţi să veniţi, oraşul vă întâmpină cu flori. 


Labels: