Pentru că Sanremo e...Sanremo


Suntem în plină desfăşurare a pregătirilor pentru festivalul de muzică uşoară de la Sanremo. Îmi amintesc că înainte de Revoluţie, în fiecare an, în luna februarie, aveam o zi de sărbătoare: seara finală a decernării premiilor, care era transmisă pe singurul canal de la Televiziunea naţională română.  Era una dintre puţinele ocazii în care puteam avea o legătură directă cu Occidentul. Un spectacol extraordinar de sunet, culori, lumină, îmi aprindea imaginaţia şi mă purta într-un decor natural mirific, cel al Liguriei, una dintre cele mai frumoase regiuni ale Italiei.


Finala Festivalului de la Sanremo îmi mai aminteşte cu nostalgie de studenţie şi de examenele din sesiunea de iarnă, când mă pregăteam trăgând cu urechea la ce se întâmpla la televizor sau la radio.  Melodiile pe care le auzeam atunci urmau să mă obsedeze tot anul.



Primul impact cu realitatea festivalului l-am avut acum câţiva ani, când, întorcându-ne dintr-o vacanţă pe Coasta de Azur, am ţinunt cu tot dinadinsul să ne oprim la Sanremo, unde am căutat Teatrul Ariston, sediul de unde se transmite importantul eveniment. Am bâjbâit pe câteva străzi, am cerut informaţii localnicilor, până am ajuns în faţa unei clădiri modeste, ce aducea mai degrabă a cinematograf de provincie. Doar firma luminoasă, veche şi prăfuită, îmi confirma faptul că mă aflam în faţa celebrului teatru. În jurul meu, grupuri de turişti de vârsta a treia îşi manifestau zgomotos bucuria de a revedea un „monument” din istoria ţării.  Chiar şi scena, văzută din interior, este în realitate mult mai mică decât pare la televizor. 




Ulterior, am avut ocazia să trăiesc realitatea festivalului mai de aproape, ascultând impresiile prietenilor italieni.  Am descoperit că pentru mulţi dintre ei evenimentul e un soi de Festival de la Mamaia pentru noi, pentru unii o mare plictiseală, pentru alţii o mare lălăială, o risipă de bani publici, din care sunt plătiţi cu sume exagerate atât prezentatorii cât şi invitaţii speciali. Cântăreţii ale căror piese au fost excluse la preselecţie, de obicei declanşează proteste în mass media, spre deliciul presei de scandal. Oricum, e clar că e greu să mulţumeşti pe toată lumea. Dacă piesele în concurs sunt interpetate de nume consacrate, atunci încep vociferări că e un festival al dinozaurilor, în care tinerele talente nu mai au loc. Dacă sunt invitaţi prea mulţi tineri, atunci este considerată o ediţie „fără greutate”, neinteresantă. 

Dacă întrebi pe cineva ce îşi aminteşte din ediţia de anul trecut, e posibil să nu ştie care sunt  piesele câştigătoare, dar să îţi descrie cu lux de amănunte tatuajul din zona inghinală al superbei prezentatoarei care a lăsat să se vadă mai mult decât trebuia. Anul acesta prezentatori sunt Luciana Litizzetto şi Fabio Fazio: ea este o îndrăgită actriţă de comedie, el un realizator de emisiuni Tv. 


Nu voi rata nici actuala ediţie, ci voi urmări spectacolul cu convingerea că vor fi lansate piese ce vor fi pe placul sufletului meu. Pentru că Sanremo e...Sanremo.