La terminarea facultăţii


Ziua în care am terminat facultatea a fost una plină de emoţii pentru susţinerea lucrării, într-o aşteptare pe coridoarele universităţii, care părea a se prelungi la infinit. A urmat dezbaterea, cu notă maximă, apoi am simţit o bucurie năucitoare, o eliberare din toată tensiunea examenelor de licenţă, după care m-am întors spre casă, cu tramvaiul.


Fără robă, fără aruncarea tocii în aer, fără poză de grup, fără a sărbători în vreun fel momentul. Aşa era pe atunci. Acum, se organizează ceremonii importante, cu lecţia de final, în care intervin toţi profesorii, iar studenţii au prilejul de a-şi lua rămas bun de la ei şi de la colegi.





Dar să vedem cum e în Italia. Facultatea este considerată o etapă importantă în viaţa fiecăruia, cu examene grele, în care se face o selecţie dură, după principiul: mulţi intră, puţini termină. În plus, cei care nu mai vor să îşi continuie studiile, se opresc după şcoala obligatorie sau după terminarea liceului. Susţinerea tezei reprezintă aşadar un moment special, la care asistă, public, prieteni, părinţi, iubiţi, în medie 8-10 persoane pentru fiecare candidat. Toţi sunt îmbrăcaţi elegant, ca la nuntă. Odată depăşit momentul multaşteptat, familionul îi pune pe cap odraslei o coroană din frunze de laur, care încununează acest eveniment unic în viaţa oricui. Culoarea predominantă cu ocazia sărbătoririi terminării facultăţii este roşul: bomboanele confetti sunt roşii, funda de la cununa de lauri este roşie, ca şi orice alt accesoriu.
Odată depăşit  perimetrul academic, începe ritualul de iniţiere pus la cale de prietenii proaspătului “dottore” sau proaspetei “dottoresse”.


Oraşul cu cele mai originale tradiţii în acest sens este Padova, unul dintre cele mai vechi centre universitare. Sărbătoritul este aşadar dezbrăcat, travestit într-un personaj apropiat de profesia pe care o va urma, de zona geografică de unde provine,  sau într-un personaj ce aminteşte de pasiunile sale.  Veţi vedea pe străzi infirmiere sexy, ingineri împovăraţi de masca de robot, medici în slip, cu stetoscop şi halat. Prietenii apropiaţi, confidenţi ai absolventului, transformaţi peste noapte în Iude trădătoare,  fac un afiş (denumit papirus)  în care descriu în versuri, cu lux de amănunte, cele mai ascunse secrete ale victimei momentului. Îmi amintesc de o astfel de petrecere în care m-am străduit timp de câteva ore să îi conving pe părinţii unei prietene, morţi de supărare şi ruşine, că în realitate  nu avusese toţi acei iubiţi enumeraţi în  “papiro” şi că de fapt totul era o invenţie, pusă la cale de prieteni.  În tot acest timp ea era constrânsă, cu sticla în mână, să citească, în gura mare, toate grozăviile scrise. Orice greşeală de citire se pedepseşte cu o  duşcă de vin de proastă calitate, iar cum afişul e lung, la sfârşitul petrecerii sărbătoritul ajunge să fie beat criţă.
Tot în Padova, proaspeţii  “laureato” sau “laureata”  (à propos de asta, nu se zice “licenziato”, care în limba italiană înseamnă concediat)  sunt bătuţi cu ouă, făină, ketchup.



Nu pot să spun că tânjesc după o astfel de petrecere, cu tot farmecul pe care aceasta l-ar putea avea, dar surâd de fiecare dată când aud un grup de tineri cântând de răsună străzile celebrul refren: "Dottore, dottore, dottore del buco del cul, vaffancul, vaffancul....". 



Labels: ,