Îţi iei o gaşcă de prieteni şi decizi să mergi cu ei, în
pauza de prânz, la un restaurant cu specific japonez. Japonez cu numele (din motive de marketing), pentru
că în realitate, de cele mai multe ori, aceste localuri sunt administrate de
chinezi. Dar, cum nu ne pricepem prea bine să distingem trăsăturile orientale
şi zona de provenienţă a ochilor migdalaţi, îi credem pe cuvânt.
Principiul este
acelaşi, foarte răspândit mai ales de când cu criza: „all you can eat”. Adică,
pentru o sumă fixă, care variază de la 10 Euro de persoană la "Mishi Mishi" până la 20 Euro la "Shibuya" - băuturile
sunt excluse- în funcţie de local şi de momentul zilei (seara e mai scump), mănânci atât cât poţi duce.
Intri, eşti însoţit la o masă, ai timp să te dezmeticeşti
o clipă, atât cât să prinzi regulile casei, apoi treci la acţiune. Aţi văzut
vreodată o invazie de lăcuste? Cam aşa arată clienţii în jurul insulelor cu autoservire. Produsele sunt foarte variate, de la celebrul sushi, la salate de
alge, fructe de mare pané, paste de orez cu diferite sosuri şi topping-uri, colţunaşi
şi pacheţele cu legume. După ce ţi-ai ales aperitivele, îţi pui, pe o farfurie,
fructele de mare şi bucăţile de peşte proaspăt
pe care doreşti să ţi le pregătească bucătarii pe plite sau la grătar.
Fiecare farfurie e prinsă cu un cleşte de lemn pe care e scris numele mesei, în
aşa fel încât să nu ţi se aducă farfuria altcuiva.
Dacă mai încape, urmează dulciurile, marea majoritate seamănă cu nişte gogoşele prăjite şi însiropate, umplute cu fructe sau date prin susan. Au şi prăjituri, cu creme în culori atât de ţipătoare, încât te ia durerea
de ficat doar privindu-le. Mai poţi lua şi fructe exotice, proaspete sau în compot, care chiar merită.
Atmosferă? Nu te aştepta să auzi în surdină muzică
japoneză, nici să vezi ospătăriţe îmbrăcate în kimono: zumzetul din sală îţi
aminteşte mai degrabă de o cantină muncitorească, iar ospătăriţele, toate
orientale, sunt îmbrăcate ca fetele de la fast food.
Experimentul este interesant, mai ales dacă eşti cu
prietenii şi poţi să schimbi cu aceştia păreri despre mâncăruri, să
faci glume şi să te simţi bine. Este pozitiv şi pentru cine vrea să cunoască feluri de mâncare din alte colţuri ale lumii: aici ai avantajul că poţi alege după bunul plac, văzând direct produsele, nu cum se
întâmplă de obicei la restaurant, când comanzi după meniu şi nu ştii ce ţi se va aduce.
Un
detaliu pe care nu l-am menţionat este acela că risipa se pedepseşte cu amendă
la casă: dacă eşti lacom şi îţi umpli farfuria, trebuie să mănânci musai totul
(iată şi utilitatea prietenilor în astfel de situaţii!), altfel eşti obligat să
plăteşti o sancţiune.
Nu aş recomanda astfel
de localuri experţilor în materie de sushi, fructe de mare şi mâncăruri
asiatice, pentru că ar putea fi dezamăgiţi. De asemenea, aş evita intrarea pe timpul verii într-un astfel de restaurant, pentru că produsele expuse în bufetul cu autoservire sunt foarte uşor deteriorabile şi pot deveni foarte periculoase pentru consum.
Labels: viaţa în Italia
Intri, eşti însoţit la o masă, ai timp să te dezmeticeşti
o clipă, atât cât să prinzi regulile casei, apoi treci la acţiune. Aţi văzut
vreodată o invazie de lăcuste? Cam aşa arată clienţii în jurul insulelor cu autoservire. Produsele sunt foarte variate, de la celebrul sushi, la salate de
alge, fructe de mare pané, paste de orez cu diferite sosuri şi topping-uri, colţunaşi
şi pacheţele cu legume. După ce ţi-ai ales aperitivele, îţi pui, pe o farfurie,
fructele de mare şi bucăţile de peşte proaspăt
pe care doreşti să ţi le pregătească bucătarii pe plite sau la grătar.
Fiecare farfurie e prinsă cu un cleşte de lemn pe care e scris numele mesei, în
aşa fel încât să nu ţi se aducă farfuria altcuiva.
