Etapa 1
RECUNOAŞTEREA - se realizează printr-o plimbare în centrul oraşului pentru a admira vitrinele magazinelor de lux. Cu această ocazie se conturează o idee
despre ce se doreşte dar mai ales despre tendinţele modei.

Etapa 2 MERCATO -
bisăptămânal (miercurea şi sâmbata pentru Parma între orele 9-13) oferă
doritorilor de cumpărături o gamă variată de produse, plecând de la cele de 1
euro şi până la articole de sute de euro. În târg vânzătorii ambulanţi aduc la
vânzare produse de cele mai multe ori în serii reduse, achiziţionate din centre
care comercializează en-gros marfa retrasă din magazine sau eşantioanele de
produse trimise de către fabrici pentru testarea pieţii. Marfa expusă în coşuri
imense este lăsată în mâinile precupeţelor care o răscolesc în căutarea
chilipirurilor. Bucuria descoperirii unei rochii Max Mara la numai 10 euro sau
a unui bluzon Polo la 5 euro este la fel de mare ca şi atunci când căutând o pereche
de papuci găseşti o pereche de cizme de piele cu o reducere de 80%.




Etapa 3 OUTLETUL
– acestea sunt de două categorii: cele foarte cunoscute, ca Serravalle Scrivia sau
Fidenza Village, cu preţuri destul de ridicate şi cele cvasinecunoscute,
ascunse în sate care nu spun nimic nici măcar locuitorilor din zonă. Mi-au
trebuit 5 ani să aflu despre astfel de „templuri ale shoppingului” în care se
găsesc haine de foarte bună calitate la 50-70% din preţul din magazinele din
oraş („Diffusione tessile”, „Sorelle Ramonda”).

Etapa 4 SALDI-
reprezintă momentul cel mai aşteptat pentru shopping. Acum reducerile sunt
într-adevăr substanţiale. Dacă în primele zile ale perioadei reducerile sunt de
circa 30% din preţul iniţial, spre sfârşit se poate ajunge şi la reduceri de 80%.
Acum totul depinde de cine are nervii mai tari. Poţi să cumperi în primele zile
perechea de pantofi ochită cu două 2 luni mai devreme -care iniţial costa 100 de euro- la numai 70,
sau să aştepţi finalul reducerilor când aceiaşi pantofi ar putea să coste doar
30 de euro, însă este foarte posibil să nu mai găseşti numărul sau culoarea
dorită. În această perioadă saldi sunt
peste tot, în centru, în târg sau în outlet. Desigur că cel mai interesant
devine outletul care până mai ieri cu doar câţiva clienţi rătăciţi prinde
dintr-odată o viaţă greu de suportat pentru unii însă mult aşteptată de alţii.
Am trecut zilele trecute prin Fidenza Village unde pe lângă coada de la
intrarea în magazinul Armani, era greu de intrat în mai toate magazinele de
firmă, o frenezie în care pe lângă italieni erau implicaţi şi mulţi ruşi,
japonezi sau chiar indieni.


În Italia am
învăţat că shoppingul este o artă, dezvoltată de cei cu bani mulţi dar foarte
chibzuiţi!
Labels: navetişti, viaţa în Italia